Parlamentul European al Tinerilor din Romania a încheiat Seminarul „Est European 2010”. Evenimentul s-a desfăşurat, în perioada 19-24 octombrie, în Băile 1 Mai. Motto-ul seminarului a fost „Plan D: for Democracy, Dialogue and Debate in 2010”. EYP East European Seminar a fost organizat cu sprijinul Comisiei Europene prin programul „Tineret în acţiune” – „Youth in action”. Evenimentul a implicat 70 de tineri din România, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria, Franţa Germania, precum şi tineri cu posibilităţi reduse de integrare, din cadrul Centrului de Plasament nr.2 Oradea, Fundaţia Ruhama şi Asociaţia pentru Handicap Locomotor.
EYP East European Seminar 2010 a inclus elementele esenţiale ale unei sesiuni EYP: team-building, committee work, General Assembly, masa rotundă cu experţi etc.
La final, delegaţii au susţinut, în faţa Adunării Generale, moţiuni de rezoluţii, după modelul PE, legate de stadiul de implementare al Pactului European pentru Tineret (referitor la integrarea tinerilor în societate, educaţia şi mobilitatea tinerilor, piaţa forţei de muncă pentru tineret, încurajarea vieţii de familie etc). Lucrările seminarului s-au desfăşurat în limbile engleză şi franceză, limbile oficiale ale PE.
Interculturalitate
Programul a fost completat de întâlniri cu oficialităţile locale şi responsabili naţionali de politici de tineret, în cadrul unei mese rotunde, şi un târg de forţă de muncă (Internship’s Fair) pentru tineret, care a avut loc în data de 22 octombrie, la Prefectura Bihor.
Evenimentul s-a bucurat de prezenţa lui Sorin Buhaş, directorul Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bihor, Ioana Popa, de la Departamentul de Programe Internaţionale din cadrul Primăriei Oradea, Cristian Monenci, judecător şi purtător de cuvânt al Tribunalului Bihor etc.
Seminarul a inclus şi elemente interculturale, precum Dialog Village, prezentarea tradiţiilor ţărilor participante, prin program folcloric, muzică, dans, costume populare, tradiţii culinare specifice; Dialog & Music: micro-concert de muzică clasică, seri de socializare; Sports & Dialog, Plan D Exhibition.
Proiectul se încheie odată cu finalizarea acţiunilor de diseminare şi valorificare a materialelor rezultate în urma seminarului.
În continuare se vor desfăşura 20 de intership-uri, încheiate cu autorităţile locale şi europene, în vederea desfăşurării de stagii de practică. La acestea vor participa tinerii care au fost selectaţi în cadrul Internship’s Fair.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!