Prin Proiectul Etică Organizațională și Integritate în M.A.I. (organizat de Direcţia Generală Anticorupţie), aflat la a doua ediţie, desfăşoară zilele acestea un nou stagiu pentru formare profesională destinat tinerilor angajaţi din Ministerul Afacerilor Interne.
Între 3 şi 5 octombrie a.c., 20 de tineri funcționari M.A.I. aflați la început de carieră, de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Inspectoratul de Poliție al Județului Bihor şi Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor, se întâlnesc cu traineri reputați din cadrul MAI, dar și din afara M.A.I.: cms. şef. dr. Şinca Florin – I.G.P.R., autorul a numeroase cărți istorice, gl. bg. (r) Virgil Vochină – fost polițist, Mircea Toma – preşedinte al Asociaţiei ActiveWatch, col. (r) Dan Antonescu – fost polițist, col.(r)dr. Rusu Gabriel etc. Trainerii încearcă să promoveze etica organizaţională şi integritatea în rândul poliţiştilor şi jandarmilor, în scopul însuşirii de către poliţiştii aflaţi la început de carieră a cunoştinţelor şi abilităţilor necesare dezvoltării unui comportament adecvat în asigurarea aplicării legii.
Proiectul e desfăşurat la Oradea de către Direcția Generală Anticorupție, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratul General pentru Imigrări și Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu sprijinul Fundaţiei Hanns Seidel România.
Până acum, în cadrul proiectului, s-au desfășurat 10 serii, la care au participat 210 de cursanți. Stagiul de formare actual beneficiază de sprijinul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.
Obiectivul proiectului este reprezentat de formarea în domeniul eticii și integrității a unui număr de 300 de tineri funcționari din structurile de poliție, poliție de frontieră, jandarmerie şi imigrări, proveniţi din promoția 2016 a școlilor M.A.I. și a 40 de manageri nemijlociți ai acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!