Întâlnirea a fost concepută ca un exerciţiu de creştere a gradului de conştientizare a categoriilor vulnerabile asupra riscurilor acestui fenomen.
Atenţie la site-urile de socializare
Tinerii au vizualizat un filmulet educativ, realizat de nişte elevi bihoreni, şi le-a fost explicat pe larg fenomenul de trafic de persoane. Astfel elevii au aflat ce înseamnă să fii traficant, ce înseamnă sa fii traficat sau exploatat, în diverse feluri, prin muncă sau sexual, dar şi câteva metode prin care pot evita să devină victime ale unor astfel de răufăcători. Participanţii la discuţii au fost avertizaţi că internetul, şi, cu precădere site-urile de socializare, sunt principala sursă de informaţii de care se folosesc traficanţii. Tot acela este şi cel mai propice mediu pentru a-şi racola victimele, deoarece pot acţiona sub neumărate identităţi, care de care mai ademenitoare. Totodată tinerilor le-a fost adusă la cunoştinţă şi metoda de recrutare a tinerelor de către reţelele de trafic de persoane „prin îndrăgostire”, iar cel care o practică este denumit de către specialiştii structurilor de prevenire şi combatere a fenomenului ca „loverboy”.
Se doreşte reducerea victimelor
Obiectivul major al proiectului este reducerea numărului de victime şi informarea lor cât mai corectă cu privire la existența traficului de persoane, în cele mai variate forme precum și cu privire la riscurile asociate acestui fenomen. „Acţiunile cu ocazia Campaniei de informare „Săptămâna luptei împotriva traficului de persoane” au continuat ieri, tot printr-o astfel de întâlnire,de la ora 18:00, cu studenţii Universităţii Oradea, şi se vor finaliza azi, de la ora 12:00, printr-o întâlnire cu elevii şi cadrele didactice de la Grupul Şcolar Gheorghe Bariţiu” precizează reprezentanţii Poliţiei Bihorene.
Citiți principiile noastre de moderare aici!