În Islanda, fostul ministru al Sănătăţii a iniţiat un act legislativ care e sprijinită puternic în parlament: scoaterea ţigărilor de pe rafturile din toate magazinele şi chioşcurile şi permisiunea de a fuma pe bază de reţetă, doar pentru unii fumători.
Potrivit publicaţiei Der Standard, citată de Agerpres, depedenţa de tutun ar urma să fie tratată ca cea de droguri. Asta pentru că Guvernul islandez vrea să se preocupe mai mult de sănătatea populaţiei, aflată în scădere îngrijorătoare şi din pricina deceselor premature cauzate de boli favorizate de fumat. Prin urmare, localnicii fumători de pe insulă ar putea să fie obligaţi să facă vizite regulate la medic. Prin consiliere şi un tratament adecvat împotriva dependenţei de nicotină, pacientul va fi încurajat să se lase de fumat. Doar persoanele care nu vor răspunde la niciun effort al doctorilor ar putea în cele din urmă să primească permisiunea de a fuma, de la doctor. Aceşti fumători ar urma să intre în posesia unor reţete speciale de la medic pentru a-şi cumpăra ţigări. Numai că pentru acest lucru, vor trebui să parcurgă distanţe mari fiindcă pe continent nu vor găsi ţigări de vânzare.
Islanda are deja victorii în palmaresul luptei împotriva fumatului: numărul fumătorilor a scăzut de la 30% în 1991, la 15% în prezent. Mulţi dintre ei s-au lăsat de fumat din pricina creşterii impozitelor pe tutun şi a salariilor mult diminuate în urma crizei financiare.
Pe plan local, inspectorii sanitari bihoreni, dar şi poliţiştii de la Compartimentul de prevenire şi colegii de la Antidrog organizează campanii de sensibilizare în rândul populaţiei, pe diferite grupuri ţintă. Nu se ştie deocamdată un rezultat al muncii doctorilor şi inspectorilor bihoreni, dar aceştia cred că au şanse mai mari să scadă numărul fumătorilor prin campanii organizate la copii. Medicii şi poliţiştii cred că elevii pot fi educaţi mai uşor ca şi adulţii dacă li se explică pe înţeles efectele nocive ale fumatului.
Anul acesta, subiectele acceptate pentru un concurs între jurnaliştii europeni (specializaţi pe domeniul sănătăţii) organizat de la Bruxelles trebuie să relateze efectele nocive ale fumatului.
O.S.
Citiți principiile noastre de moderare aici!