Cetăţeanul ucrainean Viacheslav S., în vârstă de 50 ani, care conducea un microbuz marca Mercedes Sprinter, înmatriculat în Polonia a fost verificat vineri dimineață, la P.T.F Valea lui Mihai, pe sensul de ieșire din ţară.
În urma controlului la frontieră, poliţiştii au descoperit ascunse, în partea din faţă a compartimentului marfă al microbuzului, într-un loc special amenajat, 9.960 pachete ţigarete de diferite mărci „Marlboro”, „Winston” şi „Kent”, pe care erau aplicate timbre fiscale de Ucraina, pentru care bărbatul nu poseda documente de provenienţă.
Cetăţeanul ucrainean a declarat autorităţilor că nu ştia despre existenţa ţigărilor din autoturism şi că a primit microbuzul de la un conaţional pentru a transporta coletele în Italia.
Întreaga cantitate de ţigarete, în valoare de 150.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării. „Poliţiştii de frontieră efectuează în cauză cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă şi deţinere în afara antrepozitului fiscal fără a fi marcate sau marcate necorespunzător peste limita a 10.000 de ţigarete, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale ce se impun”, a precizat comisar-şef de poliţie, Bondar Laura Beatrice.
Citiți principiile noastre de moderare aici!