Şi cum să descoperi care e „suferinţa” mecanismului unui ceas, dacă nu-i stăpâneşti fiecare rotiţă? Precizia e una dintre calităţile cele mai importante ale unui ceasornicar. O precizie proverbială de… ceas elveţian. Timpul este cel mai mare inamic al nostru, al oamenilor. Fiind în permanentă mișcare, avem nevoie de instrumente de precizie pentru măsurarea lui, drept pentru care s-a inventat ceasornicul. Ca orice mecanism făcut de mâna omului, nici acesta nu este perfect. Aşa au apărut ceasornicarii.
Precizie de ceas elveţian
Ştiinţa ceasornicăriei presupune cunoaşterea unor noţiuni de matematică, fizică, chimie, studiul materialelor, tehnologie. Arta ceasornicăriei derivă tocmai din soluţiile tehnice pe care fiecare ceasornicar le găseşte pentru ca mecanismul din faţa lui să indice întotdeauna, la final, ora exactă, soluţie care să nu altereze forma şi conceptul iniţial al mecanismului în lucru. Orice reparaţie făcută unui ceas trebuie să fie reversibilă, una dintre regulile de bază fiind aceea că decât să alterezi o piesă din mecanismul unui ceas, mai bine să nu-l repari.
Meseria de ceasornicar se înscrie într-o listă a celor care au supravieţuit de-a lungul timpului, în ciuda apariţiei ceasurilor smart şi a celor electronice. „Aceasta fiindcă un ceas mecanic va fi întotdeauna mai elegant”, consideră ceasornicarul Hatvani Csaba. Ceasornicarul trage însă un semnal de alarmă: „Meseria aceasta moare fiindcă au dispărut şcolile de profil şi fiindcă nimeni nu vine să înveţe cu noi, atât timp cât le mai putem oferi cunoştinţe teoretice şi practice”.
În Oradea mai sunt 4-5 ceasornicari. Pe doi dintre aceştia i-am vizitat în ceasornicăriile lor. Ne-au primit cu amabilitate în universul lor, acolo unde timpul pare a avea alte dimensiuni. Orele se scurg în ticăitul ceasurilor… Natura acestui domeniu de activitate este absolut fascinantă: partea umană se împleteşte cu o varietate de cunoştinţe teoretice, iar obiectul pe care ceasul îl serveşte – timpul – şi-a lăsat amprenta asupra stilului şi a modului de construcţie a acestuia. Prin prisma acestor aspecte şi a faptului că meseria de ceasornicar rămâne, încă, un mister pentru majoritatea oamenilor, am decis să aflăm o părere veridică asupra acestui subiect şi, deşi Oradea nu dispune de un număr mare de ceasornicari, doi dintre aceştia ne-au fost de mare ajutor în elucidarea misterului. Ambii au învăţat meserie la şcoala de la Arad.
Primul dintre aceştia se numeşte Olah Janos. L-am descoperit într-un spaţiu mic, înconjurat de sute de ceasuri. Întreaga atmosferă e sub imperiul timpului. Pe pereţi, o replică a ceasurilor curgătoare ale lui Dali, dar şi pendule, ori fotografii cu ceasuri de sute de mii de euro împânzesc locul. La întrebarea despre cum şi-a descoperit înclinaţiile pentru acest domeniu, răspunsul domnului Olah a venit însoţit de un zâmbet: încă din copilărie îi plăcea să „meşterească” prin măruntaiele ceasurilor stricate pe care le găsea prin casă, ceea ce a reprezentat un impuls substanţial în alegerea făcută. Continuarea poveştii se aseamănă cu o scurtă călătorie în timp şi ne poartă la şcoala din Arad, care – iar aici domnul Olah însuşi îşi exprimă regretul – a fost desfiinţată. Acolo, într-o perioadă de un an şi jumătate, a învăţat secretele meseriei sale. De asemenea, unul dintre criteriile alegerii meseriei de ceasornicar a fost şi de natură materială; Olah Janos îşi aminteşte de alte variante pe care le-ar fi putut îmbrăţişa în acea perioadă, cum ar fi munca în fabrici, menţionănd inconvenientele create de nevoia de a lucra în condiţii termice nefavorabile, şi chiar mai mult, într-un mediu oarecum ostil. Astfel, deşi din punct de vedere psihic meseria de ceasornicar este mult mai solicitantă, mediul în care este practicată e mult mai confortabil.
De atunci, prin mâna ceasornicarului au trecut peste 50.000 de ceasuri.
Asta la un calcul simplu. Ceasornicarul spune că nu a ţinut o evidenţă strictă a ceasurilor pe care le-a reparat, dar din 1988, în fiecare zi, minim 10 ceasuri au ajuns la reparat în atelierul său. Zestrea aceasta de mecanisme reparate l-a ajutat să-şi formeze răbdarea, şi, deşi nu reprezintă un criteriu pentru a fi un bun ceasornicar, îndemânarea.
Odată ce am descoperit aceste informaţii ,,umane”, atenţia noastră a fost atrasă de multitudinea de ceasuri care ne înconjurau. Astfel, am aflat că unul dintre cele mai scumpe ceasuri care i-au trecut prin mână a fost un Breitling, a cărui valoare pornea de la 2.000-3.000 de dolari, şi un Rolex, a cărui valoare începe de la 3.500 de dolari. Totuşi, pe cele cu preţuri ridicate le întâlneşte destul de rar, întrucât orădenii nu prea deţin astfel de ceasuri. Sunt multe ceasuri false, copii pe piaţă, atrage atenţia ceasornicarul. Şi poţi să descoperi un fals imediat ce l-ai luat în mână şi-i priveşti micile detalii. „Un Rolex are întotdeauna marcate nişte însemne pe piesele mecanismului”, spune domnul Olah. De asemenea, am vrut să ştim dacă, într-adevăr, calitatea unui astfel de ceas îi justifică preţul. Ceasornicarul spune că suma necesară achiziţionării este exagerată, numele mărcii fiind cel mai mare factor în stabilirea preţului. Aceasta chiar dacă admite că un mecanism al unui astfel de ceas este construit cu multă fineţe. „Un Rolex fals este destul de greu de identificat, dacă exteriorul este realizat în mod excepţional, dar mecanismul interior este cel care îl poate da de gol dintr-o singură privire”, spune Olah Janos.
Aici, curiozitatea şi imaginaţia s-au împletit în minţile noastre; am vrut să aflăm ce face ca un ceas să fie cu adevărat valoros, iar răspunsul a venit sub forma unui Patek Philippe, cu exterior placat în aur şi un mecanism interior realizat manual. Ceea ce este foarte interesant, şi destul de aproape de zona excentricului, nu este doar preţul (690.000 euro), ci faptul că pentru a putea achiziţiona unul este nevoie de a te înregistra pe o listă de aşteptare ce ar putea ajunge la 16 ani, întrucât pe an sunt făcute numai două ceasuri.
O ultimă curiozitate a noastră a fost care este cea mai mare satisfacţie conferită de această meserie şi dacă deţine el însuşi o colecţie de ceasuri. Domnul Olah Janos spune că se simte cu adevărat mulţumit atunci când reuşeşte să pună un ceas la punct, iar clientul său este mulţumit. În ceea ce priveşte colecţia de ceasuri, da, este colecţionar, şi deşi nu cunoaşte numărul exact al pieselor sale, acesta se situează în jurul a 60: ceasuri de buzunar, de mână.
Ceasul bunicului
În ceea ce îl privește pe cel de-al doilea ceasornicar, Hatvani Csaba, înainte ca diferențele de opinie să-l separe de cursul interviului anterior, povestea despre alegerea acestei profesii începe asemănător: încă din perioada copilăriei a avut aceeași pasiune pentru a observa și meșteri mecanismele ceasurilor, primul astfel de obiect care i-a atras atenția fiind ceasul bunicului său. Avea doar 15 ani când a demontat ceasul şi l-a făcut să meargă. Părinţii săi au realizat primii că băiatul avea talent şi îndemânare în domeniu. După ce pasiunea și-a spus cuvântul decisiv în alegerea carierei, iar familia și apropiații și-au exprimat bucuria prin cuvinte de susținere și încurajare, domnul Hatvani Csaba a urmat aceeași școală de la Arad, iar în perioada de timp menționată anterior, a preluat frâiele meseriei de ceasornicar.
După mulți ani în domeniu, domnul Hatvani crede că experienţa cântăreşte mult în meseria de ceasornicar: pentru a deveni mecanicul unui ceas este nevoie de un an dedicat în întregime acestei practici, iar pentru a putea fi stăpânul unui ceas, pe lângă studii decisive există un număr de provocări la care un ceasornicar a reuşit să găsească soluţii. Volumul de muncă este diversificat, fiecare mecanism este delicat și întrunește alte cerințe, fiecare ceas are ,,personalitatea” sa, iar pentru un ceasornicar este o onoare și o provocare minunată să descopere secretele fiecărui mecanism.
Până acum, cea mai mare provocare a domnului Hatvani Csaba a reprezentat un model de ceas Rolex. După aprecierea dânsului, și divergent de cea a domnului Olah Janos, Rolexul original își merită banii, și nu există argumente care să poată contesta aceasta.
Totuși, în această meserie dedicată timpului, era noastră pare să desconsidere ceasornicarii. Tinerii nu mai sunt atât de interesați de acest domeniu, domnul Hatvani Csaba nu a avut niciun ucenic, deși cea mai importantă este practica, ea însăși având de suferit din cauza deficitului de oameni care ar putea să învețe noile generații. De asemenea, ceasurile inteligente au apărut separat acestei profesii. Chiar dacă asupra ceasurilor smart şi a celor electronice nu se poate interveni în funcţionare, ceasurile mecanice, de valoare, nu vor dispărea; aceste obiecte pot continua lupta contra timp, întrucât oamenii vor fi mereu interesați de ele. În plus, eleganța și fascinația care le înconjoară nu pot fi egalate sau înlocuite. Deși nu a fost el însuși tentat să aibă o colecție, interlocutorul nostru apreciază în special ceasurile de perete antice, mecanismul acestora constituind un adevărat punct de interes pentru dânsul. Chiar dacă timpul pare să se scurgă în defavoarea acestei meserii, ceasornicăria nu are o singură nuanță. Sunt invitaţi să le descopere toți cei pasionaţi de artă şi ştiinţă. Tic-tac, tic-tac… meseria de ceasornicar!
Citiți principiile noastre de moderare aici!