Termene-limită pentru fermierii care au depus cererea unică pe anul 2016! Producătorii agricoli care cer subvenții de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) trebuie să prezinte la agenția de plăți documente justificative în completarea cererii unice depuse pentru campania 2016!
Dacă aţi bifat subvențiile pentru sprijinul cuplat, în campania 2016, trebuie să duceţi în completare documente justificative. Documentele sunt pentru mazărea boabe pentru industrializare, cultura de fasole boabe pentru industrializare și caise şi zarzăre destinate industrializării.
Sprijinul cuplat pentru cultura de mazăre boabe pentru industrializare se acordă fermierilor activi care:au încheiat contract anual cu o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor;l ivrează cantitatea minimă de 1,9 tone/ha mazăre boabe la o unitate de procesare înregistrată pentru siguranţa alimentelor, potrivit prevederilor Ordinului ANSVSA nr. 111/2008;
fac dovada, pe bază de factură fiscală sau pe baza filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice, a comercializării producţiei contractate, dar nu mai puţin decât cantitatea prevăzută la lit. respectivă. De asemenea, se acordă fermierilor care începând cu anul de cerere 2016, trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa certificată însoţită de documentul oficial de calitate a seminţei, în conformitate cu Legea nr. 266/2002 şi cu Ordinul ministrului Agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 1.366/2005, pentru aprobarea regulilor şi normelor tehnice privind producerea în vederea comercializării, controlul şi certificarea calităţii şi/sau comercializarea seminţelor de legume, denumit în continuare Ordinul nr. 1.366/2005.
Documentele doveditoare sunt următoarele:
-contractul cu o unitate de industrializare înregistrată pentru siguranţa alimentelor;
-factura fiscală de livrare a producţiei contractate sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice;
-factura fiscală de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „Sămânţă admisă pentru însămânţare”, sau buletinul de analiză oficială cu menţiunea „Necesar propriu” şi „Interzisă comercializarea”, sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!