Potrivit ministrului, termenul de depunere a documentelor justificative care să ateste comercializarea producţiei de tomate obţinute din spaţiile protejate, în cadrul Programului „Tomate româneşti“ va fi prelungit de la 31 mai la 15 iunie. Daea a declarat că măsura va fi promovată printr-un act normativ.
Solicitări
Pot beneficia de acest ajutor de minimis producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 şi producătorii agricoli persoane juridice.
Pentru a fi eligibili la acordarea ajutorului de minimis pentru cultura de tomate, solicitanţii trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, să obțină o producție de minimum 2 kg tomate/mp şi să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol, deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în spațiile protejate în anul de cerere.
De asemenea, aceştia trebuie să facă dovada producției realizate prin documente justificative privind comercializarea producției.
Valoarea totală a sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis care se acordă este echivalentul în lei a 3.000 euro/beneficiar/an. Valoarea totală a ajutorului de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 15.000 euro pe durata a 3 exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual şi în cele două exerciţii financiare precedente.
Producătorii agricoli persoane fizice care deţin atestat de producător valabil până la data plăţii ajutorului de stat, producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, dar şi producătorii agricoli persoane juridice, pot beneficia de acest sprijin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!