Una dintre cerinţele pe care insistă Primăria este respectarea programului de funcţionare: până la ora 23.00 în centrul istoric, program similar cu al localului pentru cele situate în pasajul Vulturul Negru şi ora 22.00 în restul oraşului. „La sfârşit de săptămână programul de funcţionare a teraselor pe strada Republicii poate fi extins până la ora 24.00”, se arată în comunicatul Primăriei.
Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor în zonele publice din Oradea, aprobat prin HCL 163/2010 spune că agentul economic are obligaţiile de autorizare a terasei înainte de începerea activităţii dar şi de a achita anticipat taxa de ocupare a domeniului public. Pentru unităţile care au obţinut în anii anteriori autorizaţia de amplasare şi funcţionare a teraselor, aceasta poate fi prelungită, la cererea beneficiarului, în cazul în care condiţiile iniţiale de autorizare nu s-au modificat şi dacă amplasamentului nu i s-a stabilit altă destinaţie. „Nerespectarea prevederilor mai sus menţionate se sancţionează cu amendă cuprinsă între 500 – 1000 lei, cu desfiinţarea teraselor pe cale administrativă şi recuperarea taxelor datorate pentru ocuparea terenului”, avertizează Municipalitatea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!