Miercuri, 31 ianuarie, în jurul orei 20.30, pe raza localității bihorene Tărian, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat și reținut un tânăr de 29 de ani, din Oradea, județul Bihor, urmărit național.
[eadvert]
Potrivit informațiilor, este vorba de renumitul escroc și țepar Andras Hamza.
„Judecătoria Oradea a emis pe numele acestuia un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arată într-un comunicat al IPJ Bihor.
Hamza a fost încarcerat în Penitenciarul Oradea, pentru executarea pedepsei la care a fost condamnat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!