Femeia a ajuns la spital, în stare gravă, după ce a fost strânsă de gât și înjunghiată de mai multe ori de bărbatul de 47 de ani cu care locuia. Victima a scăpat cu viață doar pentru că a reușit să pareze o parte din loviturile date de concubinul său.
[eadvert]
Agresiunea s-a petrecut în dimineața de sâmbătă, 22 septembrie 2023, în jurul orei 7, în locuința unde stăteau cei doi.
„Pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, (inculpatul – n.n.) a strâns-o de gât cu mâna pe concubina sa şi i-a aplicat acesteia mai multe lovituri cu un cuţit, fiind vizată zona toracică”, a transmis Parchetul Bihor.
Procurorii au explicat că femeia a reușit să pareze o parte dintre lovituri, astfel că rănile produse necesită pentru vindecare nouă zile de îngrijiri medicale.
O lună în arest
Bărbatul a fost reținut în cursul după-amiezii de sâmbătă, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a emis pe numele său un mandat de arestare pentru 30 de zile. Astfel, agresorul, care se numește – potrivit portalului instanțelor – Gabor Sanyo Nagy, va sta după gratii până pe 22 octombrie, deși chiar azi a contestat măsura preventivă dispusă de instanță.
Orădeanul este acuzat de violenţă în familie în forma tentativei de omor, faptă care este pedepsită cu până la 13 ani de închisoare.
„La efectuarea cercetărilor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor – Serviciul de Investigaţii Criminale”, au mai transmis procurorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!