Aceasta deoarece Curtea de Apel București a dat satisfacție companiei austriece Strabag, cea care a contestat rezultatul licitației. În octombrie, CNAIR dăduse câștigător asocierea româno – slovacă Trameco (Selina) – Vahostav SK, pentru lotul 2 al autostrăzii din Bihor. Este vorba despre 28,55 kilometri de autostradă, între Biharia și Chiribiș – un contract de 96 de milioane de euro.
Așteptând după croați…
De asemenea, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNASC) a dat dreptate contestatarului pentru lotul 1 al autostrăzii din Bihor, Suplacu de Barcău – Chiribiș (26,35 km). Este vorba despre asocierea româno – croată Construcții SA – Hidroelektra Niskogradnja care, deși fusese pe locul 1, a fost descalificată, iar contractul atribuit tot asocierii companiei orădene Trameco cu slovacii de la Vahostav SK. „Din câte am înțeles, asociatul din Croația are probleme și s-au cerut lămuriri. Dacă din Croația vine răspuns favorabil că asociatul respectiv este în insolvență și nu în faliment, atunci probabil că va fi dată câștigătoare această asociere. Nu avem ce face, sunt proceduri ce trebuie parcurse”, a comentat prefectul Ioan Mihaiu situația.
Practic, cele două decizii de la Curtea de Apel, respectiv de la CNSC au darul de a întârzia și mai mult ritmul la proiectul Autostrăzii Transilvania, din care face parte și sectorul 3C Suplacu de Barcău – Borș.
Acum, CNAIR va trebui să reanalizeze ofertele pentru cele două loturi, în condițiile în care, oricum, desemnarea câștigătorilor s-a făcut extrem de greoi. De altfel, greutatea cu care se evaluează ofertele la nivelul CNAIR este un aspect recunoscut și de directorul general CNAIR, Narcis Neaga. În decembrie, acesta a semnat cu patronul Selina, Beniamin Rus, pentru cei 5,35 de kilometri dinspre graniță, în sala mare a Prefecturii, din Oradea. Cu acea ocazie, Neaga se lăuda că recent a redus termenele în care trebuie evaluate ofertele din licitații, la maximum patru luni.
Asociația Pro Infrastructură subliniază tocmai ritmul extrem de lent în care se lucrează la CNAIR: pentru lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș licitația a fost lansată în 23.08.2017. Cinci oferte au fost depuse în 19.02.2018, iar câștigătorul (Trameco, parte din grupul Selina) a fost desemnat câștigător în decembrie 2018, de pe locul 2, primul fiind descalificat. „Desigur, hotărârea CNSC poate fi (și cel mai probabil va fi) atacată mai departe în instanță! Rezultatul? Luni întregi de întârzieri fiindcă echipa responsabilă din CNAIR nu a fost în stare să facă o treabă de calitate din prima”, transmite Asociația Pro Infrastructură, care solicită „să vină oameni competenți în CNAIR!”.
Iată cronologia ultimei licitații pentru lotul 2 al autostrăzii A3, între Chiribiș și Biharia: licitația a fost lansată pe 23.08.2017, ofertele au fost depuse în 19.02.2018, iar câștigătorul Trameco a fost anunțat oficial în 02.10.2018, la mai bine de un an de la startul procedurii.
„Aflăm cu stupoare că în 8 luni de evaluare, echipa responsabilă din CNAIR a făcut o treabă execrabilă și greșelile ei amână cu luni întregi semnarea contractului!
Astfel, CNAIR nu a cerut câștigătorului să justifice prețurile ofertei pentru aproape nicio categorie de lucrări (terasamente, poduri, pasaje, viaducte, protecția mediului, asfalt). Principalii candidați nu au inclus prețul aferent schimbării asfaltului pe perioada de garanție. În plus, câștigătorul a pus în documentație aceiași experți prezentați și în alte contracte paralele.
Solicităm conducerii CNAIR să analizeze competența comisiei de evaluare de pe acest proiect și să ia măsurile care se impun!”, trage un semnal de alarmă Asociația.
Ungurii vin repede
Cert este că Ungaria s-a angajat ferm ca până în 2020 să ajungă cu autostrada la graniță. Obiectiv perfect realizabil, având în vedere că deja, între Debrețin și Berretyóújfalu se circulă pe autostradă, din decembrie 2018. Așa se face că, azi, Oradea se află la doar 40 de kilometri de o autostradă ce duce spre Vest. Totul, în timp ce autoritățile din București continuă să-și dea cu stângul în dreptul pe procedurile de achiziții pentru cei 55 de kilometri de autostradă care numai nu mai apar, între Biharia și Suplacu de Barcău…
Citiți principiile noastre de moderare aici!