„Teatrul m-a ales pe mine, nu eu teatrul”

 

Întâlnirea online a avut loc pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Naţional Târgu-Mureş, de la ora 20:00, înainte de Înviere. A fost cea de a treia emisiune „Din vorbă-n vorbă“ organizată de Compania „Liviu Rebreanu“ pentru ca publicul să aibă ocazia să pună întrebări actorilor preferaţi în aceasta perioadă care ne ţine departe de sălile de spectacol.

După un preambul DJ-istic, Richard Balint a dorit să profite de situaţie pentru a mulţumi tuturor celor de la Târgu Mureş – actori, tehnicieni, spectatori, pentru cei doi ani în care l-au primit alături de ei în trupă, considerând oraşul Târgu-Mureş o a doua casă.

De-a lungul unei ore am aflat multe lucruri interesante despre actorul dar şi despre omul Richard Balint. Petru început, a confirmat faptul că nu suportă spectacolele One Man Show pentru că nu îi place să fie singur pe scenă. Întrebat care a fost momentul în care şi-a dat seama că vrea să devină actor, răspunsul a fost: „În momentul în care am devenit. Nu am vrut niciodată să devin actor, nu m-am gândit la asta. A fost o întâmplare. Teatrul m-a ales pe mine, nu eu teatrul”.

Pentru cei talentaţi şi geniali

În studenţie a învăţat multe lucruri, a fost şi distracţie, a avut colegi mişto, dar mărturiseşte că nu i-a plăcut niciodată Clujul. Cât despre profesorul său, actorul Cornel Răileanu spune că este un actor perfect. „E un actor și un profesor absolut genial. Tot ce am învatat în facultate, de la el am învățat. Cornel e demenţial. E un zeu, e genial!” Tinerilor care vor să se facă actori le transmite să se pregătească pentru ce e mai rău. „E o meserie foarte grea din anumite puncte de vedere. În România, și la cum e acum… Nu ştiu ce se întâmplă cu cei care termină actoria. Dar dacă ești talentat și genial, fă-te! Dacă eu am putut, poate oricine”.

Cele mai îndrăgite personaje pentru Richard Balint în momentul de faţă sunt Mr. Lockhart din spectacolul „Navigatorul” de Conor McPherson, în regia lui Cristian Juncu, la Târgu Mureș, rol pentru care a câştigat şi premiul UNITER pentru rol secundar, dar şi Tevye din spectacolul „Scripcarul pe acoperiş”, la Teatrul Regina Maria din Oradea. Dacă ar fi să trăiască toată viața ca un personaj interpretat, l-ar alege pe Lockhart. „Mi se pare genial. Te plimbi prin lume, iei pe câte unul cu tine, joci poker… Eu nu știu să joc, dar mi-ar plăcea”, spune actorul. Întrebat dacă a pierdut oportunităţi pendulând între Târgu-Mureş și Oradea, răspunsul a fost ferm: „Nu. În ambele locuri am dat peste oameni extraordinari care m-au înțeles perfect”.

Dacă ar trebui să aleagă să joace un personaj dostoievskian, acela ar fi Raskolnikov din „Crimă şi pedeapsă”. Cel mai mult în profesia sa îi plac spectatorii, şi nu îl deranjează nici măcar zgomotele sau telefoanele în timpul spectacolului pentru că e pătruns de rol şi merge mai departe. Îşi aminteşte, în schimb, că juca la o „crâşmă” un spectacol alături de Sebastian Lupu. Era un rol de şef şmecher, un rol cu limbaj mai libertin, şi deşi a avertizat spectatorii că în timpul spectacolului s-ar putea să „se ia de ei”, nu toţi au înţeles, şi aproape era să ia bătaie.

Îşi aminteşte cu drag şi de spectacolul „Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” în regia lui Bobi Pricop, dar şi de musicalul „Producătorii” în regia lui Halasi Imre, spectacol care din păcate nu se mai joacă. „Mi-e dor de Producătorii. A murit prea repede, a fost făcut într-un timp foarte scurt, nu a fost chiar cum a trebuit. Încă mai știu piese din spectacol”, spune actorul.

Talent şi multă muncă

Întrebat dacă a fost vreodată indispus dar a trebuit să joace, Richard Balint a mărturisit că au fost câteva spectaole pe care a urât să le joace „la modul absolut”, pe care „le-a târât după el ca Isus crucea”. Dar le-a jucat până s-au casat. Cu toate astea, spune că nu există o parte neplăcută și complicată a meseriei de actor. Cea mai mare calitate a unui actor? „Talentul e o calitate? Munca, probabil. Oricât ești de talentat trebuie să muncești. Da, munca”. Îşi aminteşte cu drag şi de dublajele din desenele animate, la Zone Studio Oradea.

Am mai aflat că nu va mai juca în „My Fair Lady” pentru că asta ar însemna să se mute iar pentru două luni în Bucureşti, dar capitala mărturiseşte că nu e pentru el. Un alt „nu” spune regiei, nu i-ar plăcea niciodată să încerce să fie în spatele scenei, să creeze un spectacol. Dacă nu ar fi ajuns actor, cel mai probabil ar fi fost șofer pe tir, pe camion. „Îmi place să şofez de mor. Singura chestie de care mi-e dor e să mă sui în maşină și să conduc 1.000 de kilometri non-stop”. Şi-ar fi dorit să meargă şi pe două roţi, dar a tot amânat momentul, iar acum i se pare prea târziu să mai încerce.

Întrebat de ce nu se lansează în muzică, actorul spune că teatrul i-a ocupat tot timpul. „Muzica o fac dacă e în teatru, nici nu cred că vreau mai mult. Mi-ar fi plăcut să am un band de metal, dar aş încurca lumea. Mai bine singur acasă”. Îi place să asculte Rammstein, Metallica şi Slayer. În afară de vioară şi chitară, la care a învăţat să cânte, mărturiseşte că i-ar fi plăcut să ştie să cânte şi la trompetă.

Dacă ar fi să schimbe ceva la el, probabil ar încerca să se abţină să spună unele lucruri. „Spun câteodată unele lucruri și jignesc oameni și apoi îmi pare rău. Nu mai îndrăznesc nici măcar să îmi cer scuze, pentru că ar fi și mai penibil”. Îi place berea neagră englezească, îi place să gătească dar mânâncă numai el pentru că iese prea iute, şi adoră ceapa. Dacă ar avea acum mulţi bani, şi-ar cumpăra tot felul de scule, dar şi pensule şi materiale bune pentru pictat. Momentan este foarte setat pe religie în lucrările sale pentru că „are ceva de spus”. Vrea, de altfel, să scrie un poem despre ultima sa pictură „Creştinism” în care să dezvăluie ce reprezintă. Cel mai mult la oameni îi displac ipocrizia și prostia. Pentru trei cuvinte care să îl definească, ca om, a ales cuvintele lui Descartes: „Gândesc, deci exist” (Cogito, ergo sum).

În perioada asta, de izolare, se descurcă perfect, nu simte nevoia să iasă. Citeşte, pictează şi stă mult timp cu băiatul lui. „Abia aștept să se reia teatrul și să ne revedem. Îmi place acasă, dar de teatru mi-e dor, îmi lipseşte”, spune actorul. Consideră că după această izolare, va urma o perioadă de acomodare pentru teatru, poate un an, doi. „Dacă nu izbucneşte din nou”. Dar cel mai mult îşi doreşte să fim sănătoşi. „Sărbători fericite, să ne vedem cu bine și sanatoşi cât mai repede. Vă mulțumesc tuturor!”, a încheiat Richard Balint ora de răspunsuri la întrebări, lăsându-şi spectatorii pe un fundal de muzică electronică. Mulţumim şi noi, Richard!