Actorii Teatrului pentru Copii şi Tineret „Arcadia” au pornit într-un nou turneu judeţean. Primul popas din acest turneu a avut loc la Marghita, în 5 mai. Aici, actorii orădeni au prezentat spectacolul „Cheiţa de aur”, adaptare de Igor Lungu după „Buratino”, de Alekxei Tolstoi.
„La Marghita am fost nevoiţi să jucăm de două ori această piesă. Am avut două săli pline. Copiii şi părinţii au fost foarte încântaţi de producţie”, a informat Marius Aron, directorul Teatrului Arcadia.
Actorii orădeni vor juca joi, pentru prima oară după Revoluţie, la Tinca. Artiştii vor prezenta de la ora 15:00, la Căminul Cultural din localitate, piesa „Făt-Frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos”, de Ecaterina Mihăescu Păun, în regia artistică a lui Mihai Păun.
Inedit
„Spectacolul «Făt-Frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos» este organizat în cadrul Zilei Eroilor. La spectacolul de astăzi vor lua parte copii de la Girişul Negru, Belfir, Râpa, Husasău de Tinca, Gurbetiu. Ar fi păcat ca aceşti copii să nu nu participe la spectacolele noastre. Prin urmare, ne-am gândit să le asigurăm transportul, oferindu-le astfel şansa să vizioneze – poate pentru prima oară în viaţa lor – un spectacol de teatru”, a mai spus Marius Aron.
Micuţii spectatori din Ştei vor avea parte miercuri, 19 mai, de o surpriză inedită. Actorii orădeni vor prezenta aici piesa „Făt-Frumos cel mofturos şi un zmeu întors pe dos”. Spectacolul va fi prezentat în sala de sport a Şcolii „Miron Pompiliu”.
Un alt spectacol, prezentat de actorii de la Arcadia în judeţ, va avea loc joi, 27 mai, de la ora 10:12, la Beiuş. Este vorba de „Cheiţa de aur”.
Crina Dobocan
Citiți principiile noastre de moderare aici!