Oamenilor le este greu să facă primul pas, să participe la un curs de arta actorului, dar după ce experimentează fenomenul, întotdeauna vor să se întoarcă să mai înveţe. Asociația de Teatru Experimental Clandestin propune mai multe cursuri de teatru pentru copii de 4-7 ani şi 7-10 ani, dar şi cursuri de teatru pentru adolescenți și adulți şi workshop de teatru, dans și mișcare ecologică pentru adulți.
Atelierul își propune formarea unei gândiri imaginative și creative, dezvoltarea abilităților performative, a capacităților de utilizare a tehnicilor media clasice, dar și a celor experimentale și alternative, în vederea realizării unor produse artistice inovatoare.
Cursul de actorie pentru copii se desfășoară pe baza unui concept educațional care implică o metodă de abordare a disciplinei prin interacțiune directă, în mod liber și deschis, oferind o programă care să țină cont de gradul de dezvoltare a fiecărui participant în funcție de vârstă și anumite necesități legate de evoluția vorbirii, a mobilității fizice și psihice, a capacității de socializare, de autocunoaștere, de integrare, de conștientizare a deprinderilor greșite și eliminarea lor treptată (de exemplu, gesturi necontrolate, răsfățul exagerat, vorbirea nedisciplinată și prea tare etc.).
Pentru grupele cu vârste cuprinse între 4-7 ani și 7-10 ani, aceste module de lucru, sub o atentă îndrumare din partea unui personal specializat în arta actorului, vor lua forma unor exerciții de improvizație și jocuri specifice, prin care se urmăresc: dezvoltarea imaginației, dezvoltarea simțului de observație asupra spațiului înconjurător, conștientizarea și dezvoltarea simțurilor și a memoriei, înțelegerea conduitei sociale şi deprinderea alfabetului pronunțat corect, pentru o dicție potrivită spațiului scenic etc.
Experiența mișcării
Într-o lume în care totul se accelerează și care pare să fie tot mai departe de relația vitală cu elementele naturii, dansul sensibil este o cercetare originală care vă invită să pătrundeți într-o dimensiune mai profundă a încetinirii prin experiența mișcării subtile a corpului. Proiectul de Teatru, Dans și Mișcarea Eco-logică pătrunde în aventura mișcării conștiente, sursă de neprețuit în ghidarea mișcării vieților noastre, și să o transforme într-un dans.
Recontactând timpul de senzație, redescoperim – prin experiența celor trei dimensiuni ale spațiului și cercetând în profunzime – nașterea unei mișcări vitale. Mai multe detalii și informații se pot obţine la tel. 0757/365.146 sau 0740/308.321. Cursurile se desfășoară în Cetatea Oradea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!