[eadvert]
În fiecare an, pe data de 5 septembrie se sărbătoreşte Ziua Internațională a Carității. Potrivit Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), caritatea, la fel ca voluntariatul şi filantropia, susţine legături sociale reale şi contribuie la crearea unor societăţi incluzive şi mai rezistente. Caritatea poate atenua cele mai grave efecte ale crizelor umanitare, poate completa serviciile publice în îngrijirea sănătăţii, educaţie, locuinţe şi protecţia copilului. Asistă la promovarea culturii, ştiinţei, sportului şi protecţia patrimoniului cultural şi natural. De asemenea, promovează drepturile celor marginalizaţi şi defavorizaţi şi răspândeşte mesajul umanităţii în situaţii de conflict.
Data la care se sărbătoreşte Ziua internaţională a carităţii a fost aleasă pentru a comemora trecerea în nefiinţă a Maicii Tereza, care, potrivit ONU, a primit Premiul Nobel pentru Pace, în 1979, „pentru munca depusă în lupta pentru depăşirea sărăciei şi a nesiguranţei, care constituie ameninţări la adresa păcii”.
Cu ocazia Zilei Internaționale a Carității, la Sala Mare a Teatrul Regina Maria vor avea loc două spectacole gratuite pentru copii și adolescenți cu dizabilități. Fiecare trupă a Teatrului Regina Maria va susține, la Sala Mare, câte un spectacol, cu scopul de a sprijini integrarea socială a copiilor și tinerilor cu dizabilități din Oradea și județul Bihor. De la ora 11:00, va avea loc spectacolul „Frumoasa și bestia” în care vor juca actorii păpușari ai Trupei Arcadia, iar de la ora 18:00, va avea loc spectacolul „Profu’ de franceză”, susținut de către actorii Trupei Iosif Vulcan.
Seria de evenimente este organizată în cadrul unui program de promovare a integrării sociale a copiilor și tinerilor cu dizabilități din Oradea și din județul Bihor, program care a mai inclus și evenimente recreative și sportive (cum ar fi Trenul prieteniei Rotary, sau organizarea unui picnic cu activități de caiac pe lacul Merita de la Cheresig). Demersul este inițiat de către Alianța persoanelor cu dizabilități din Bihor, intitulată Alianța ID Oradea (Integrare Dizabilitate Oradea), prin intermediul Clubului Rotary Oradea, Fundației de Scleroză Multiplă Bihor și Asociației Filantropia Oradea. „ID Oradea – promovăm integrarea persoanelor cu dizabilități” este un proiect coordonat de Fundația SM Bihor și cofinanțat de către Consiliul Județean Bihor.
Accesul la cele două spectacole ale teatrului este gratuit, în limita locurilor disponibile și doar prin solicitare de rezervare. Copiii și tinerii cu dizabilități care doresc să participe la oricare dintre cele două spectacole, își pot rezerva locurile la telefon: 0770 338 963 sau online la link: https://forms.gle/pv8jvTHxPALsuSz6A
Rezervări se pot face şi la unul dintre membrii Alianței ID Oradea: Asociația Deficienților Locomotori Bihor, Asociația DOWN Oradea , Asociația Națională a Surzilor din România (filiala Bihor), Asociația Nevăzătorilor din România (filiala Bihor), Asociația Nu Ești Niciodată Singur; Asociația PKU Life România (filiala Bihor); Asociația de Scleroză Multiplă din România; Asociația SOS Autism Bihor; Fundația de Scleroză Multiplă Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!