Uniunea Culturală a Românilor (preşedinte Eva Iova) şi Liceul „Nicolae Bălcescu” (reprezentat de Vera Gurzău), ambele din Jula (Gyula), Ungaria, invită orădenii la Teatrul „Arcadia”, intrarea fiind liberă.
Astfel, joi, de la ora 17, Teatrul din Pasajul Vulturul Negru va găzdui spectacolul „Pantalone se însoară”, pus în scenă de lect. univ. dr. Nora Tiu Chiriac, care coordonează trupa de teatru de amatori a liceului românesc din Jula încă din anul 2005.
Actorii sunt elevi români ai şcolii, iubitori de teatru. An de an, ei realizează spectacole în limba română prezentate la festivaluri ale minorităţilor, în comunităţile româneşti din Ungaria şi la emisiunea în limba română a Televiziunii din Szeged.
După ce, anii trecuţi, a montat cu liceenii din Jula piese precum „Chiriţa” de Alecsandri, „Cămila” de Ion Băieşu sau „Două loturi & Căldură mare” (prezentată în 2010 şi la Institutul Cultural Român din Budapesta), la începutul acestui an şcolar orădeanca Nora Chiriac a ales textul „Pantalone se însoară”. Piesa a şi avut premiera, pe 28 martie, de Ziua Francofoniei, la sediul din Jula a Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), în prezenţa diplomaţilor români din ţara vecină şi a episcopului Siluan al românilor ortodocşi din Ungaria.
Despre Pantalone
Iar în decembrie, într-un interviu acordat săptămânalului „Foaia Românească” din Jula, Nora Chiriac încerca să explice „cum să-i faci pe copii să iubească teatrul”. Astfel, în articolul postat şi pe foaiaromaneasca.blogspot.ro, Nora Chiriac spune că a ales personajul „Pantalone” tipic comediei dell’arte întrucât acest gen de teatru este relaxant dar şi antrenant pentru actori şi public.
Tema scenetei este dragostea, fiindcă „elevii sunt la vârsta la care descoperă dragostea şi obstacolele pe care trebuie să le treacă tinerii îndrăgostiţi pentru a-şi împlini iubirea”. Piesa se învârte în jurul unui carnaval cu personaje vioaie, care toate au legătură cu îndrăgostiţii. „În timpul carnavalului, când toate se dau peste cap, normal că tinerii vor triumfa, iar cei care vor încerca să pună piedică o vor păţi, dar în general în comedia dell’arte totul se termină cu bine pentru toată lumea”, mai descrie Nora Chiriac.
Cu titlu de inedit, piesa conţine şi o conversaţie „nebunatică”, în limba italiană, între două fete care sunt, de fapt, feţe ale unui hilar personaj multiplu.
Cât despre „gustul” anilor în care a coordonat teatrul amator din Jula, Nora Chiriac spune cu plăcere că unii tineri au venit să vadă spectacole şi repetiţii, chiar şi după ce au terminat liceul.
„Am ajuns ca o fată să-mi spună că înainte de a veni aici ura să meargă la teatru. Acum, de când a terminat aceşti patru ani, abia aşteaptă să meargă la spectacole teatrale. Faptul că am reuşit să creez un spectator de teatru este foarte important”, îşi motivează Nora activitatea de voluntariat de la Jula.
Citiți principiile noastre de moderare aici!