Ștefan Bănică a pornit într-un turneu național de excepție. „Te iubesc, femeie!”este numele concertului pe care artistul îl va susține pe 18 aprilie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, de la ora 19.00. Evenimentul este dedicate tuturor celor care îi apreciază muzica și, îin mod special, doamnelor și domnișoarelor.
„Mă bucur că pot să vă anunț pe toți cei care iubiți muzica noastrăa că, după doi ani de absență, în luna aprilie plec alături de Rock’N’Roll Band & The 50’S într-un turneu național cu un concert nou, pregătit sub titulatura «Te iubesc, femeie!», dedicat vouă, tuturor, de care ne-a fost dor, dar, în mod special, doamnelor și domnișoarelor. Vom cânta piese noi, înregistrate de curând în studio, dar și cele mai cunoscute cântece pe care vreți să le auziți de la noi. Abia aștept să ne vedem și până atunci să dea Dumnezeu să fie pace!”, a declarat Ștefan Bănică jr.
De la Oradea, artistul va concerta la Cluj la Casa de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”.
[eadvert]
În program vor fi cuprinse piese celebre, dar și cântece noi, așteptate de fiecare dată de public. Cu o carieră impresionantă, de peste 30 de ani, în muzică, film, teatru și televiziune, Ștefan Bănică este unul dintre cei mai iubiți artiști români, reprezentând un adevărat brand în showbiz-ul din România.
Bilete se gasesc exclusiv online pe www.iabilet.ro (https://www.iabilet.ro/bilete-stefanbanica).
Mai multe detalii se pot găsi pe paginile artistului: www.stefanbanica.ro, www.facebook.com/StefanBanicaOfficial și www.instagram.com/stefanbanica.official.
Trimite articolul
XProstul ăsta așa iubește femeile că le bate de le uscă. Pe toate care incap pe mâna lui. Un cretin. Să vedem cât de plină va fi sala! Un astfel de specimen ar trebui să apară pe scenă cu sala goală.
Ți-e gândul numai la fizicã?