La acest proiect au participat pe lângă şcoala organizatoare alte 7 şcoli: Colegiul Tehnic „Transilvania”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Şcoala Gimnazială nr.3 Calea Mare, Şcoala Gimnazială „Octavian Goga”, Şcoala Gimnazială nr.1 Oşorhei, Şcoala Gimnazială nr.1 Sântandrei şi Şcoala Gimnazială „Puiu Sever”- Ineu.
Proiectul, aflat la a doua ediţie, şi-a propus organizarea unor activităţi de inventariere a obiectivelor turistice din orizontul local şi promovarea acestora publicului larg.
„Ştim că se tot vorbeşte de mulţi ani în ţară de potenţialul turistic de care dispunem şi de faptul că punerea sa în valoare ar aduce beneficii consistente investitorilor, locuitorilor din ariile turistice, statului român şi chiar turiştilor prin lărgirea orizontului de cunoaştere (fie şi în mod indirect). Pornind de la aceste considerente, am lansat acest proiect deoarece am considerat că descoperirea turistică a locului natal ne poate duce spre lărgirea orizontului de cunoaştere, într-un mod direct, îmbogăţindu-ne astfel cunoştinţele”, ne-a declarat Mihaela Biriş.
Premii
Etapa finală a proiectului a constat într-un concurs între şcolile participante, desfăşurat pe mai multe secţiuni:
Expoziţie de afişe cu tema ”Te invit în satul/oraşul meu!” – unde premiul I a revenit Colegiului Tehnic „Transilvania” coordonat de prof. Ionela Radu
Prezentare power point cu tema ”Descoperă frumuseţile ascunse din jurul tău”- premiul I Şcolii Gimnaziale nr.3 Calea Mare coordonat de prof. Ioana Burle şi Cristina Bota
Portofoliul activităţilor de voluntariat – premiul I Şcoala Gimnazială nr.1 Sântandrei
Expoziţie de desene cu tema: ”Turist acasă ” premiul I la ciclul primar Ştefania Molnaş de la Şcoala Gimnazială „Octavian Goga”, pentru ciclul gimnazial elevul Ionuţ Olaru de la Şcoala Gimnazială nr.1 Sântandrei iar pentru liceu elevul Cristian Ciordaş de la Colegiul Tehnic „Transilvania”
După desfăşurarea concursului participanţii s-au bucurat de momentele artistice puse în scenă de elevii Şcolii Săcădat, coordonaţi de profesoarele Maria Sime Maria şi Nicoleta Mocan, dar şi de o masă tradiţională oferită cu sprijinul comitetului de părinţi, reprezentat de Laurenţia Sime, Primăriei Săcădat reprezentată de primar Aurel Popa, şi Şcoala Gimazială nr 1 Săcădat reprezentată de director Gabriela Ţîrţiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!