Lovitură pentru băieţii deştepţi care făceau afaceri fictive cu cereale. Guvernul a instituit în şedinţa de marţi taxarea inversa pentru cereale şi plantele tehnice.
Astfel, firmele intermediare care vând cereale şi plante tehnice companiilor exportatoare vor trebui să ceara returnarea TVA şi nu exportatorii. „Este o măsură binevenită pe care am solicitat-o de mai multă vreme. Am cerut aplicarea acestei măsuri şi la produsele din carne şi peşte”, ne-a declarat Calin Gal, comisarul şef al Gărzi Financiare Bihor. Instituţia bihoreană a mai solicitat şi reducerea cotei de TVA la aceste produse.
Ordonanţa trebuie să intre în aplicare din iunie 2011 până în iunie 2013. Acesta este intervalul pentru care Uniunea Europeana a avizat folosirea taxării inverse.
„Această măsură are ca scop combaterea evaziunii fiscale, prin eliminarea firmelor-fantoma”, apreciază Calin Gal.
Firme fantomă
De obicei produsele agricole sunt achiziţionate direct de la producători care sunt persoane fizice neplătitoare de TVA. Mulţi dintre cei care cumpărau aceste produse o făceau printr-o firmă fantomă. Produsele erau apoi vândute către firme exportatoare, fără facturarea de TVA. Exportatorii vindeau mai departe cu TVA şi solicitau rambursarea de TVA de la stat. Firmele intermediare dispăreau ulterior, iar statul era prejudiciat cu TVA-ul pe care trebuia să-l rambruseze firmelor exportatoare ca şi cum produsele au fost aduse din străinătate.
Calin Gal spune că în ultima vreme a scăzut enorm evaziunea cu astfel de produse în vămile bihorene, faţă de ce era înainte. „De când facem monitorizările şi însoţim transporturile la destinaţie, a scăzut evaziunea cu produse agricole şi cerealiere de afară”, subliniază comisarul şef al GF Bihor. Acesta adugă însă că evaziunea în domeniul panificaţiei a rămas încă destul de mare.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!