Din prima zi a acestui an, a intrat în aplicare taxa de 80 de lei pe tona de „deşeuri inerte şi nepericuloase” depozitate pe halde, ca măsură de stimulare a selectării deşeurilor la producători. Banii intră în bugetul Fondului de Mediu.
La finele anului trecut, în condiţiile în care nu fuseseră publicate normele de aplicare a acestei taxe, deliberativul local a apelat la un compromis: le-a permis celor de la Eco Bihor să acceseze fondul de garanţie constituit de firmă – 2% din tariful de depozitare din prima zi de funcţionare a depozitului, din 2005. În acest fond s-au acumulat, acum, 1,9 milioane de lei.
„Dacă apar normele de aplicare, se poate modifica costul pentru cetăţean”, anunţa atunci primarul Ilie Bolojan. Normele au apărut în 29 decembrie 2016, aşa că ieri, şefi din Direcţia Economică, de la RER şi de la Eco-Bihor dezbăteau modul de distribuire a taxei în facturi.
„Se lucrează cu mai multe tarife la depunerea pe haldă, dar taxa se va repercuta asupra a două dintre ele. Avem deşeurile compostabile, pentru care taxa de depunere este zero; pe ele nu se va aplica această taxă nouă. Avem tariful de depunere pentru molozuri, la care taxa de depunere este mică, de 2,41 euro/tonă, pentru a-i motiva pe oameni să nu arunce aiurea. Dacă le creştem costul depunerii, anulăm ideea stimulării, deci taxa suplimentară nu se va regăsi nici în acest tarif. Va fi introdusă în tariful practicat în relaţia cu Primăria şi cu cetăţeanul, la deşeuri nereciclabile”, ne-a spus Eduard Florea, şeful Direcţiei Economice. Conform acestuia, la cetăţean va fi o creştere de 55 de bani/persoană.
Modificarea tarifului va fi votată luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului local.
Citiți principiile noastre de moderare aici!