Un an întreg i-a luat Prefecturii Bihor să se decidă că un pachet de decizii ale Legislativului orădean este ilegal. Votată în august 2009, hotărârea consiliului local (HCL) referitoare la reabilitarea centrului istoric a fost atacată la Tribunal pe 15 septembrie 2010. În urma acţiunii, aceasta şi toate cele 3 HCL-uri ulterioare referitoare la acest subiect au fost blocate până la emiterea unei sentinţe.
„Am atacat-o pentru că acum urma să intre în aplicare. Problema e că sunt foarte multe reclamaţii din partea cetăţenilor. Au fost cuprinse în categoria de clădiri monument imobile care nu au nicio treabă cu asta”, spune prefectul Gavrilă Ghilea, încercând să ofere un motiv pentru momentul ales.
„Ne blochează”
Ilie Bolojan cataloghează gestul lui Ghilea ca unul ieşit din sfera normalului. „Abuzează! Controlul de legalitate este o prerogativă legală a Prefecturii dar în această situaţie abuzează de aceasta”, susţine edilul.
„Dacă era o abordare normală, o contestau la timp. Au avut un an întreg să o atace dar au făcut asta acum, când deja am început să o aplicăm. Au stat un an de zile degeaba. La început ne-au cerut să schimbăm ceva în regulament şi ne-am conformat. Apoi ne-au lăsat să votăm regulamentele următoare, cu pachetul de constrângeri – taxa şi pachetul de beneficii – scutirea de impozit, de plata autorizaţiei sau acordarea de credit. Suntem singurul oraş din ţară care am prezentat şi legiferat un cadru legal pentru salvarea patrimoniului. Şi ei ce fac?! Ne blochează!”, se revoltă primarul. Prefectul îl contrazice, însă. Ghilea susţine că a cerul Primăriei să revină asupra anumitor aspecte:„Au recunoscut şi ei că există o problemă dar n-au făcut nimic să remedieze”.
Cristina Ghilea
Citiți principiile noastre de moderare aici!