Printre cei care aduc masini second hand de afară circulă vorba că „Doar fraierii nu câştigă taxa de poluare”. Ceea ce în bună parte este adevărat. Cine are un avocat bun, şi sunt mulţi care s-au specializat în astfel de cauze, primeşte de la stat ultimul bănuţ plătit pentru taxa de poluare. Inclusiv taxele de judecată şi penalităţile la zi.
Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Bihor, în 2010, 353 de bihoreni au câştigat în instanţă taxa de prima înmatriculare plătită către stat.Fiscul a câştigat 32 de cauze: una pe fond şi 31 pe vicii de procedură. „Noi am încasat în anul 2010 circa 22 de milioane de lei din taxa de poluare. În urma proceselor a fost restituită suma de 711.000 de lei”, ne-a informat Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Finantelor bihorene.
În ianuarie 2011 s-au încasat din taxa de prima înmatriculare 2.350.000 de lei şi a fost restituită suma de 166.000 de lei.
Taxă legală
Pe de altă parte, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely a declarat, marţi, la Oradea că taxa de prima înmatriculare nu contravine liberei circulaţii a mărfurilor. „Această taxă nu contravine nici unei reglementări din Uniunea Europeană. Acesta este şi o atenţionare pentru cei care au dă gând să dea statul român în judecată ”, a punctat ministrul Mediului.
Conform acestuia în cursul anului trecut s-au importat 210.000 autoturisme din care 130.000 au fost mai vechi de zece ani.
„Noi încercăm să venim în ajutor prin programul de stimulare a înnoiri parcului auto. Astfel, prin Programul Rabla am dat anul trecut 720 milioane euro”, a spus Laszlo Borbely. Rabla în 2011
Rabla şi anul acesta
Programul „Rabla” trebuia să fie relansat din 15 februarie, dar conform ministrului nu a fost aprobat încă bugetul Administraţiei Fondului de Mediu, astfel încât „din 20 martie oamenii vor putea merge la Rematuri”. Programul va păstra aceeaşi formulă de anul trecut, cu trei vouchere. Reprezentanţii AFM consideră că programul a avut un bilanţ pozitiv anul trecut, în condiţiile în care 60.000 din cele 90.000 de vehicule noi au fost cumpărate prin „Rabla”. Totodată, 190.000 de maşini vechi au fost casate la nivel naţional.
În cursul anului trecut în judeţul Bihor s-au colectat 5.552 de maşini. 4.457, ceea ce reprezintă un procent de 78%, au fost Dacii.
Pentru prima etapă a Programului din 2011 se vor aloca fonduri necesare casării a aproximativ 60.000 de maşini.
S.Al., D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!