Filarmonica de Stat Oradea organizează un nou concert în aer liber, joi 25 iunie, de la ora 19:30, în curtea Episcopiei Romano – Catolice. Evenimentul va fi organizat, cu respectarea măsurilor și regulilor precizate pe perioada stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii virusului COVID 19.
La acest concert, sunt aşteptaţi în primul rând abonații Filarmonicii, care sunt rugaţi să își ocupe locurile până la ora 19:20, după care la fața locului, în limita locurilor rămase disponibile, se vor vinde bilete la un preț de 20 de lei.
Spectatori vor trebui să respecte mai multe condiții de participare. La intrare se va lua temperatura prin termoscanare.Se vor purta obligatoriu măştile pe durata concertului, care va dura maximum 60 de minute, fără pauză. Scaunele vor fi situate la o distanță de 2 metri unul de celălalt, spațiul în care se va desfășura evenimentul fiind delimitat. În cazul nerespectării condițiilor de participare enunțate, organizatorul își rezervă dreptul de a interzice intrarea în spațiul dedicat evenimentului.
Programul concertului va cuprinde: M. Haydn, Simfonia nr. 34 în Mi bemol major; C. D. von Dittersdorf – Simfonia în la minor; J. Sibelius – Valse triste, op. 44; Ch. C. Saint-Saëns – Introducere și rondo capriccioso şi V. Monti – Csárdás.
La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Romeo Rîmbu, căruia îi aparţine şi orchestrația. Solist este fiul său, violonistul Remus Rîmbu. Acesta este student masterand la Conservatorul de Muzică din Amsterdam, la clasa profesorului Liviu Prunaru, precum și absolvent al Conservatorului de Muzică din Viena, unde a studiat vioara cu profesorul Nicolas Köeckert. În trecut a studiat și cu prof.univ.dr. Silaghi Nicușor de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
În decursul timpului, Remus Rîmbu a participat la diverse cursuri de măiestrie susținute de Florin Paul, Gabriel Croitoru, Liviu Prunaru, Nicolas Köeckert. În 2015 a câștigat Premiul I la Concursul Internațional de Interpretare pentru tineri violoniști „Arthur Grumiaux” în Namur, Belgia, precum și Premiul II la Concursul Internațional de Interpretare „Gianluca Campochiaro” din Sicilia.
Filarmonica mulţumeşte, ca de fiecare dată, Episcopiei Romano – Catolice pentru sprijinul acordat în organizarea acestui eveniment. În caz de vreme nefavorabilă concertul se amână pe vineri, 26 iunie ora 19:30.
Citiți principiile noastre de moderare aici!