Urmare a publicării în JURNAL BIHOREAN & BIHON.RO a articolului „Ce-i lipsesc Aeroportului Oradea: banii și credibilitatea”, în data de 8 aprilie 2019, TAROM a ținut să transmită un drept la replică. Compania TAROM se arată deranjată de prețurile mari pe care primarul Oradiei, Ilie Bolojan, le reclamă pentru ruta TAROM Oradea – București, ca o consecință directă a dispariției a concurenței Blue Air, de la Oradea. Operatorul aerian de stat a ținut să-l contrazică pe primarul de Oradea și, totodată, a încercat să țină lecții de deontologie jurnalistică. Fără succes, deoarece demersul a ieșit prost, pentru TAROM.
S-au încurcat în date!
Compania aeriană a încercat să demonteze prețurile ce sar de 1.400 de lei, de la Oradea, reclamate de Bolojan pentru datele de 16 și 17 aprilie cu un preț găsit pentru data de… 17 mai!
„Aşa cum reiese şi din imaginile ataşate, acestea sunt lipsite de veridicitate; spre exemplu, în urma unei simulări de rezervare rezultă că un bilet de avion dus-întors, pe ruta Oradea-Bucureşti, conform datelor de călătorie menţionate de dl Bolojan, poate fi achiziţionat cu numai 87,21 EUR (aproximativ 400 lei), adică mai puţin de un sfert din suma vehiculată de către domnia sa”, a transmis TAROM, „uitând” că, de fapt, a atașat imagini cu prețuri valabile pentru data de 17 mai.
După ce a realizat gafa, ulterior, TAROM și-a rectificat propriul drept la replică! Aceasta după ce a găsit un alt preț, valabil pentru o călătorie Oradea – București efectuată în seara zilei de 16 aprilie, cu retur București – Oradea în dimineața zilei de 17 aprilie.
TAROM continuă să susțină că spusele lui Bolojan „sunt lipsite de veridicitate”, chit că prețul găsit de TAROM pentru 16 – 17 aprilie s-a dublat față de cel valabil în mai. „În urma unei simulări de rezervare rezultă că un bilet de avion dus-întors, pe ruta Oradea-Bucureşti, conform datelor de călătorie menţionate de dl Bolojan, poate fi achiziţionat cu 182,21 EUR (aproximativ 850 lei). De asemenea, menţionăm că grila de tarifare a Companiei TAROM a rămas aceeaşi şi că sistemul automatic de rezervări calculează, încarcă şi converteşte tarifele în monedă euro. Menţionăm că tarifele biletelor de avion prezintă o diversitate de preţuri (chiar şi pentru aceste destinaţii), în funcţie de clasă, ziua şi ora călătoriei, perioada de timp înainte cu care este cumpărat biletul sau
numărul de locuri disponibile la momentul rezervării’’, transmite TAROM.
O comparație OMR, CLJ, TSR
Iată, însă, alte date culese de pe site-ul și aplicația TAROM, cu care, însă, compania aeriană nu se laudă. Pentru data de 16 aprilie, o călătorie Oradea (cod OMR) – București (cod OTP) dus-întors, fără înnoptare la București, costă 300 de euro. În schimb, pentru aceeași dată, prețurile biletelor spre Capitală, din Cluj-Napoca (cod CLJ) și Timișoara (cod TSR), se încadrează în 110 – 120 de euro dus-întors. Cu toate acestea, reprezentanții TAROM pretind că prețurile de la Oradea nu sunt mai mari decât cele de la Cluj-Napoca…
TAROM a devenit unic operator aerian de curse regulate pe Aeroportul Oradea. Inițial, compania aeriană anunțase, prin directorul general Werner Wolff, curse externe Oradea – Barcelona și Oradea – Milano, începând din această primăvară. Însă operatorul aerian de stat a anulat aceste curse, chit că autoritățile locale începuseră deja o campanie publicitară pentru vânzarea biletelor. Motivul TAROM: nu s-au vândut suficiente bilete și nu au vrut să susțină din propriul buzunar primele curse!
[related-post post_id=”2230178″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!