„În spatele devizelor și calculațiilor emise de noi către beneficiari erau salariile de acum doi ani de zile, ori nivelul a crescut de atunci. Nu e un volum foarte mare nici de muncă și nici de încasări, avem câteve zeci de cereri pentru aceste intervenții pe an”, spune Dan Creț, directorul comercial al operatorului de termoficare.
Ultima modificare a tarifelor datează din 2017, iar actualizarea a dus, în unele cazuri, la dublarea valorilor. Astfel, dacă până acum tariful de deconectare/repunere în funcțiune era de 93 lei, de acum va fi de 220 lei. Tariful pentru aviz de coexistență a ajuns la 295 lei de la 248, tariful pentru aviz de racordare e la 295 lei, de la 218 lei, și a fost introdus și tariful de asistență tehnică, în valoare de 155 lei. Tariful pentru inventarierea suprafeței radiante – componentă fixă e la 88 lei, de la 38 lei.
Elaborarea proiectului de racordare la rețeaua primară de termoficare a ajuns la 1.981 lei de la 842 lei, proiectarea extinderii rețelei pentru racordare costă 3.435 lei de la 1.735 lei, iar tariful pentru proiectul de racordare la rețeaua de distribuție este la 1.634 lei, de la 695 lei.
Cea mai scumpă documentație este pentru proiectul de extindere a rețelei de distribuție pentru conectare, la 3.700 lei, de la 1.835 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!