Deşi ţinteşte Preşedinţia, liderul PLR se ţine în continuare monarhist. Tăriceanu vorbeşte despre un proiect de ţară, dar nu detaliază. În privinţa exploatării aurului la Roşia Montană, de către RMGC şi a exploatării gazelor de şist prin fracturarea solului, fostul premier se declară neutru.
Ajuns adversar în cursa pentru Cotroceni cu Iohannis, fostul premier spune că centrul Sibiului arată bine şi datorită lui.
„Pentru a fi preşedintele ţării, îţi trebuie o anumită experienţă. Am, totuşi, o anumită experienţă politică. Nu am fost membru de partid, dar după 90 am activat în politică, urcând treptele carierei politice, am fost ministru, apoi prim-ministru. Experienţă pe care din păcate contracandidaţii mei din centru-dreapta nu o au. E bine să ai realizări, dar de la a fi primar la a fi preşedintele unei ţări e o cale lungă de tot, pe care dumnealui nu a parcurs-o şi nici nu o poţi face în două luni”. Este Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, aflat azi în cursă pentru Cotroceni. Tăriceanu nu se arată impresionat de adversarul său, primarul Iohannis, candidatul ACL (PNL-PDL) şi spune că centrul istoric al Sibiului arată bine pentru că „s-au pompat bani la greu, fonduri europene cu fonduri guvernamentale, numai eu (ca premier – n.r.) ştiu cât am pompat în Sibiu”. „Dacă în alte oraşe s-ar fi băgat la fel de mulţi bani, am convingerea că ar fi arătat cel puţin la fel de bine şi am fi avut o inflaţie de candidaţi de dreapta”, crede Tăriceanu, al cărui partid – PLR – face parte azi din majoritatea parlamentară, alături de PSD. Despre ceilalţi candidaţi, Tăriceanu spune că „sunt marionete ale lui Băsescu. Eu sunt liberal, nu sunt de stânga”. De altfel, fostul premier se mândreşte că şi azi, în România există cota unică de impozitare, de 16%, instituită de cabinetul său şi spune că unele măsuri precum reducerea TVA la pâine nu au efectul scontat fără să scadă TVA şi la alte produse, deoarece evaziunea proliferează în continuare. De aceea, Tăriceanu ar propune revenirea TVA de la 24% la 19%, pentru stimularea economiei.
Spune că România – a şaptea ţară din UE ca teritoriu şi populaţie – ar trebui să îşi confirme acest statut şi economic vorbind. „Este un proiect foarte ambiţios, ce nu se poate realiza într-un mandat de cinci ani, aşa cum nici aderarea la UE şi NATO nu s-a făcut bătând din palme”, spune Tăriceanu, fără a detalia.
Monarhist, în principiu
Deşi candidează la şefia statului, Tăriceanu spune că nu şi-a schimbat „opţiunea de perspectivă, monarhia constituţională”. „Nu e o contradicţie. Sunt candidat la preşedinţia României pe baza regimului politic actual. Dar nimic nu mă împiedică, în perspectivă, să cred că modelul către care ar trebui să se îndrepte România ar trebuie să fie acela de republică parlamentare sau monarhie constituţională. În ambele cazuri, şeful statului are rol de reprezentare – dar trebuie să fie un factor de echilibru, neutru – azi, preşedintele este partizan. Preşedintele nu trebuie să fie aşa ceva, ori într-o republică parlamentară e tocmai aşa ceva”, spune fostul premier, care crede în importanţa regelui, ca o „continuitate istorică la capitolul tradiţie, cultură, care să dea prestigiul de care are nevoie ţara”.
Întrebat de JB şi bihon.ro dacă este de acord cu exploatarea aurului la Roşia Montană de către RMGC, ori cu exploatarea gazelor de şist prin fracturarea hidraulică, Tăriceanu s-a ferit de un răspuns tranşant, preferând unul standard: „Sunt inginer de profesie şi am cunoştinţe tehnice destul de bune. Cu problema RM nu mă confrunt de ieri, de azi, ci de când eram prim-ministru. Nu îmi e teamă să spun că da, trebuie făcută, dar nu în orice condiţii. Dacă se poate face în condiţiile în care este o activitate respectuoasă pentru mediul înconjurător, atunci cred că poate fi considerată ca fiind valabilă, urmând să se analizeze problema economică: Dacă nu cumva ce luăm pe mere, dăm pe pere.
Abordarea mea este neutră, fără patimă, fără pasiuni. Dacă aceste condiţii sunt întrunite, se face apel la un expert neutru. Preşedintele nu are atribuţii în acest domeniu, ci ţine de Executiv, dar nu înseamnă că nu poate să aibă un puncte de vedere”.
Actualul lider al PLR crede că liderii PNL au ajuns să se predea „lui Vasile Blaga, Udrea, Băsescu, Boc şamd” şi observă că „Iohannis nu are deloc experienţă politică şi ajunge să adopte în public atitudinile cunoscute ale PDL, cu o atitudine favorabilă lui Băsescu”.
Întrebat dacă ar accepta să fie un premier nominalizat de către un preşedinte propulsat de PSD, Tăriceanu nu a spus „nu”. „După alegeri, în funcţie de rezultate, o să discutăm. Există o altă filosofie în PLR, faţă de filosofia lui Antonescu – el fugea de guvernare ca dracul de tămâie, neavând experienţă”.
Şeful CAS, la PLR
Cu această ocazie, liderul PLR Bihor, Octavian Bot, l-a indicat pe şeful CAS Bihor, dr. Gheorghe Ionuţ, de faţă, ca o achiziţie de ultimă oră a partidului lui Tăriceanu. Bot i-a invitat pe toţi liberalii să adere la PLR. Inclusiv pe primarul Ilie Bolojan, faţă de care spune că nu are resentimente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!