Vineri, în prezenţa a numeroase oficialităţi, s-a deschis a treia ediţie a Târgului fermierilor bihoreni.
Cei aproape 100 de participanţi din ţară şi din străinătate îşi expun ofertele la Oradea la evenimentul organizat de Consilului Judeţean Bihor în colaborare cu alte instituţii. Desfăşurat pe mai multe secţiuni: pomicultură şi legumicultură, zootehnie, cereale şi utilaje agricole, fermierii au astfel posibilitatea de a-şi expune şi valorifica produsele.
Conform organizatorilor participarea este mai numeroasă decât în anii precedenţi. „Prin organizarea celei de a treia ediţii a Târgului AgroBihor dorim să venim în sprijinul fermierilor ca ei să-şi poată promova produsele. Speră ca şi preţurile să fie acceptabile. Acest târg are un specific aparte faţă de alte târguri deoarce la el participă numeroşi producători locali. Faţă de ediţiile precedente numărul participanţilor este în creştere. La toate segmentele avem mai mulţi producători, chiar am suplimentat numărul boxelor”, a precizat Marius Ştefan, directorul Camerei Agricole Judeţene Bihor.
La deschiderea oficială a manifestării au fost prezenţi reprezentanţii multor instituţii. Printre oaspeţi s-au numărat şi secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna dar şi reprezentantul regiunii Bekes din Ungaria.
Expoziţie cu vânzare
Cei prezenţi vineri, în prima zi a târgului, au putut vizita standurile pe care producătorii şi-au expus cât mai atrăgător marfa. Pălincă, miere de albine, legume, fructe, produse din carne tradiţionale, flori şi plante decorative îi îmbie pe vizitatori să deschidă cât mai larg punga. De asemenea, cei prezenţi la târg pot vizita şi standurile de animale cu bovine, ovine şi cabaline. La această ediţie a târgului sunt prezente şi păsările şi anumalele mici. Utilajele şi maşini agricole de ultimă generaţie, dozatoare de lapte şi imputuri agricole pot fi găsite şi ele la târg.
Participanţii se declară mulţumiţi de organizarea unor astfel de târgului.
„Organizarea unor astfel de târguri este benefică deoarece mai putem vinde şi noi din produse. Anul acesta am obţinut producţii bune dar degeaba dacă nu le putem valorifica. Am chetuit mult cu irigaţiile iar preţurile sunt chiar mai mici decât anul trecut” ne-a spus Nagy Istvan,un producător de legume din Buduslău.
„Ne plac târgurile pentru că ne fac promovare. Producţii bune am obţinut şi noi anul acesta la mierea de salcâm dar din cauza secetei mierea polifloră este foarte puţină”, spune apicultorul Iosif Sandor.
Astfel, de la târg pot fi cumpărare roşii la 1,5 lei /kg, gogoşari la 3,5 lei/kg, vinete la 1,5 lei varza la 1 leu, conopidă la 2,50 lei, castraveţi la 2 lei etc. Mierea polifloră costă 20 lei kilogramul iar cea de salcân 25 lei. Zacusca de vinete şi ciuperci făcute după reţete tradiţionale, vin de Sântimreu, pălincă, salam de căprioară, şuncă tradiţonală, cârnaţ de casă, pastramă de oaie şi vită sunt alte bunătăţi care pot fi găsite la târg.
Program artistic
În perioada desfăşurării manifestărilor expoziţionale, pe scena amenajată în parcarea Era Shopping Park, va fi susţinut un program cultural artistic în cadrul căruia îşi vor da concursul artişti, formaţii şi ansambluri de muzică şi dansuri judeţul Bihor.
La acest eveniment vor evolua formaţii artistice şi solişti invitaţi din Derna, Borumblaca, Cuzap, Budoi, Borod, Vadu Crişului, Valea lui Mihai, Şuncuiuş, Şimian, Beiuş, Budureasa, Oradea.
Îşi mai dau concursul sâmbată 3 septembrie Teatrul de copii ,,Arcadia” iar duminică 4 septembrie Ansamblul folcloric din Caraş-Severin.
În încheierea programului vor evolua ansamblurile artistice profesioniste ,,Crişana” şi ,,Nagyvarad”.
S.Al
Citiți principiile noastre de moderare aici!