Acestea sunt ingredientele care vor da gust celei de-a IV-a ediţii a Târgul fermierilor bihoreni „Agro Bihor 2012”. Manifestarea, organizată de Camera Agricolă Bihor şi Consiliul Judeţean Bihor, se va desfăşura, în perioada 31 august – 2 septembrie, în parcarea de la Era Shopping Park.
Programe artistice
În fiecare zi a târgului, între orele 18:00 şi 20:00, vor avea loc spectacole de folclor. Programul artistic a fost pus la punct de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor. Astfel, pe scena amplasată în parcarea Centrului Comercial vor evolua formații artistice și soliști de muzică populară din Oradea şi județul Bihor, printre care: Ansamblul Artistic Profesionist „Crişana”, Ansamblul Folcloric „Bărdăuţa” din Borod, Ansamblul „Nuntaşii Bihorului” şi Ansamblul „Ţara Crişurilor”.
La manifestările artistice sunt invitaţi să participe toţi iubitorii de folclor autentic.
Fact box:
Program:
Vineri, 31 august
11:00 – Deschiderea oficială şi vizitarea expoziţiei
13:00 – Simpozioane susţinute de prof. dr. Milian Martinov (Universitatea Novisad) şi conf. univ. dr. Sorin Bungescu (Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului – Timişoara)
15:00 – Întâlnirea crescătorilor de bovine şi bubaline
18:00-20:00 – Ansamblul Artistic Profesionist ,,Crișana”
Sâmbătă, 1 septembrie
09:00 – Redeschiderea expoziţiei
11:00 – Demonstraţii în câmp cu maşini agricole (lucrările solului şi semănatul prin tehnologii convenţionale)
13:00 – Întâlnirea asociaţiilor crescătorilor de ovine şi caprine
14:00 – Simpozion dedicat crescătorilor de ovine şi caprine („Norme europene de bunăstare la ovine”, susţinut de prof. Ioan Pădeanu, Universitatea de Ştiinţe Agricole a Banatului – Timişoara)
Ora 15:00 – Aprecierea exemplarelor de ovine şi caprine expuse
18:00- 20:00 Spectacol: soliştii Monica Blaga, Lucian Huș, Piscoi Ovidiu, Ioana Urs şi Ansamblul Folcloric ,,Nuntașii Bihorului”
Duminică, 2 septembrie
11:00 – Concurs de atelaje cu cai
13:00 – Festivitatea de decernare a premiilor
14:00 – Aprecierea exemplarelor de cabaline expuse
14:00 – Tragerea la sorţi a câştigătorilor Tombolei Vizitatorilor
18:00-20:00 – Spectacol Ansamblul Folcloric „Bărdăuța” din Borod şi Ansamblul Folcloric „Țara Crișurilor”
Citiți principiile noastre de moderare aici!