A căzut cortina pestea cea de-a XXI ediție a târgului de vară de la Alesd și totodată peste cea de-a XI-a ediție a Zilelor orașului Aleșd. Mii de oameni au participat la sărbătoarea care s-a întins pe parcursul a cinci zile. Prefectul de Bihor, Gavrilă Ghilea, senatorul Cornel Popa, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor, Dumitru Voloșeniuc, șeful Agenției de Plăți și Intervenției în Agricultură, Traian Abrudan, primari din zonă au participat la eveniment. Zilele orașului Aleșd au debutat joi, 25 august, cu deschiderea oficială a Târgului de vară. Zeci de agenți economici au avut standuri în cadrul evenimentului: de la comercianții de încălțăminte și îmbrăcăminte până la cei de produse alimentare. Deschiderea oficială a Zilelor orașului Aleșd a avut loc sâmbătă când au urcat pe scenă artiști de toate geneuri: Ansamblul folcloric de copii din Luncșoara, solista de muyică populară Daniela Lele și Ansamblul Folcloric Aușana și repreyentantul României la Eurovision David Bryan. Vedetele serii de sâmbătă au fost Bordo, Direcția 5. Duminică, programul l-au deschis micii artiști locali de la Metaphoric și Ansamblul folcloric al Școlii cu clasele I-VIII Constantin Șerban. Uni-k, Heaven și Jean de la Craiova. Artificiile și discoteca în aer liber au încheiat programul zilei de duminică. Manifestările de la Aleșd au continuat și luni cu târgul de animale.
V.B
Citiți principiile noastre de moderare aici!