Cea de-a doua ediţie a Targului de produse şi obiceiuri tradiţionale bihorene s-a bucurat de un real succes. Evenimentul a atras atenţia orădenilor care au venit la degustari şi cumpărături în număr mult mai mare decât în urmă cu două săptămâni. Astfel, potrivit organizatorilor, aproape 20.000 de vizitatori au trecut pragul târgului şi s-au bucurat de ofertele comercianţilor, bucatele tradiţionale şi spectacolul oferit de Ansamblul Crişul.
De vineri şi până duminică, toţi orădenii prezenţi la ERA s-au delectat cu bucatele şi băuturile celor peste 20 de expozanţi. Produsele care au avut cel mai mare succes la Târgul de produse şi obiceiuri tradiţionale bihorene au fost cele din carne: şuncă, salam sau cârnaţi afumaţi. Toate au fost proaspete şi naturale şi au încântat simţurile orădenilor. Nici produsele mai speciale, precum salamul de căprioară nu au rămas mult pe tarabe, căci orădenii au fost curioşi să deguste.
Noutăţi
Cea de-a doua ediţie a târgului a adus cu sine şi câteva noutăţi. Astfel, orădenii s-au întâlnit pentru prima dată cu patru expozanţi veniţi de la Arad care au adus pâine şi tăiţei de casă, miere ecologică şi magiun, dar şi câteva feluri de ţuică. Faima târgului s-a dus atât de departe, astfel că la Oradea au poposit doi producători din Ungaria care au adus produse bio din carne şi tot soiul de dulciuri naturale, inclusiv o fântână de ciocolată.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!