În cadrul târgului de carte va avea loc extragerea biletelor câştigătoare la tombola cu premii organizată de Pro Bambini, în perioada 10 mai – 7 iunie, inclusiv.
Tombola are ca scop crearea fondului de burse de studiu pentru elevi, proiect pe care organizaţia intenţionează să-l lanseze din toamna acestui an.
Premii
Marele premiu oferit la tombolă este două nopţi de cazare la Pensiune Vidra din staţiunea maramureşană Ocna Şugatag, în perioada 15 – 17 iunie, pentru patru persoane (2 părinţi şi 2 copii). Cu sprijinul SC Benvenuti SRL, Pro Bambini va acorda, în cadrul tombolei, şi trei vouchere de cumpărături, în valoare de 150 de lei fiecare.
„Pe lângă cele trei vouchere de cumpărături, firma Benvenuti ne-a oferit şi o sponsorizare de 1.000 de lei pentru a susţine proiectul pe care vrem să-l demarăm în toamna acestui an. Profit de această cale pentru a le mulţumi”, a spus Crina Dobocan, preşedintele organizaţiei.
În cadrul tombolei vor fi oferite jocuri (,,Biliard”, ,,Fotbal’’, ,,Piticot”, ,,Cine râde la urmă’’, un joc Darts cu scai etc.), seturi de popice, mingi, palete de tenis şi batminton şi alte premii surpriză.
Conform regulamentului tombolei, biletele pot fi achiziţionate inclusiv în ziua evenimentului, până înainte cu o jumătate de oră înainte de extragere.
„Preţul unui bilet este de 5 lei. Premiile vor fi înmânate pe loc. În cazul în care câştigătorul nu va fi prezent, se va extrage un alt bilet. Dacă nici posesorul acestuia nu va fi prezent, câștigătorul va fi invalidat și se va face o nouă extragere. Ciclul se repetă până la validarea unui câștigător. Nu se permite acordarea contravalorii în bani pentru premiile oferite în cadrul acestei tombole sau în alte obiecte”, a precizat Crina Dobocan.
Proiectul este co-finanţat de Consiliul Judeţean Bihor, prin Direcţia Social Comunitară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!