Evenimentul va avea loc luni, 18 decembrie, între orele 12:00-20:00, în Cetatea Oradea, sala de evenimente (Corp F), la cea de-a VIII-a ediție a proiectului Târg cu sârg, care se transformă dintr-un simplu loc de cumpărături, într-o experiență autentică de sărbătoare.
[eadvert]
Așa cum susțin și reprezentanții evenimentului, Târg cu Sârg continuă să fie un punct de întâlnire a gusturilor autentice și a tradițiilor gastronomice, datorită producătorilor locali de produse alimentare care participă la fiecare ediție.
„Pentru prima dată, lumea deliciilor producătorilor locali de produse alimentare va fi completată de o varietate de produse handmade, aducând astfel un plus de farmec și diversitate în experiența târgului. Este o ocazie minunată de a cunoaște, aprecia și susține artizanii locali“, transmit reprezentanții Clubului Rotary Insignis Oradea.
De la decorațiuni de tot felul, atent create cu migală și dragoste, la jucării handmade, pline de culoare și bucurie, precum și multe alte produse handmade, vizitatorii vor avea ocazia de a aduce acasă nu doar obiecte frumoase, ci și emoții și amintiri speciale. Cei care vor trece pragul târgului vor avea parte de o surpriză și ediția aceasta. Organizatorii au pregătit un „Atelier de Bunătățuri“, susținut în cadrul proiectului
„Școala ne învață, noi aplicăm“ a Colegiului tehnic Traian Vuia – Specializarea Alimentație publică și turism. Elevii, asistați de către profesorii lor, vor prepara, pentru vizitatorii târgului, pogăgi, cornulețe și alte bunătățuri.
„Prin această ediție specială dorim să vă oferim nu doar produse de calitate, ci și experiențe autentice și conexiuni cu comunitatea noastră creativă. Sărbătoriți spiritul sărbătorilor alături de noi, bucurați-vă de fiecare detaliu și găsiți cadoul perfect în mijlocul acestui univers de frumusețe și creativitate“, adaugă organizatorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!