Exit-poll-urile de la închiderea urnelor arătau aseară o alianţă roşie PSD-UNPR-PC cu scoruri electorale între 41% şi 43%.
PNL era cotat al doilea cu procente între 13,3 şi 14,92%. PDL a obţinut între 10 şi 12%, potrivit cercetărilor sociologice efectuate de CURS, CSCI, Operation Research şi IRES. Mişcarea Populară, partidul patronat de Traian Băsescu şi Elena Udrea era creditat cu 7%, iar UDMR cu 6 – 7%. Candidatul independent Mircea Diaconu (fost PNL) ar fi trecut pragul electoral, obţinând 5% şi, conform estimărilor, devine europarlamentar.
Dacă exit-poll-urile sunt confirmate de către numărătoarea propriu-zisă a voturilor, atunci PSD-UNPR-PC obţin jumătate din mandatele României în Parlamentul European – 16. PNL ar avea 6 eurodeputaţi, PDL – 4, UDMR – 3, iar PMP – 2. Prin comparaţie, alegerile europene din 2009 dădea 31% alianţei PSD+PC, iar PDL era făcea o competiţie serioasă stângii, cu 29% din sufragii. Proaspăt ieşit de la guvernare, PNL era creditat tot cu 14%, în timp ce PRM şi UDMR obţineau câte 8%. Acum, PRM e sub pragul electoral. Alegerile au trecut fără incidente în judeţul nostru. PSD şi UDMR au avut ieri rezultate notabile şi în Oradea, pe fondul căderii PNL, informaţie transmisă chiar de către primarul Bolojan. Prezenţa la urne a rămas extrem de scăzută, pentru ora 21 fiind estimată la nivel naţional la 27,2%.
În Bihor, prezenţa la urne estimată pentru ora 19 se situa la 28,57%.
Alegători rari şi prea puţin liberali, în Oradea
Alegerile europene nu au avut priză nici în Bihor, nici în ţară. PSD – câştigător. În Oradea, PNL suferă o depresie.
ORADEA. Primarul Ilie Bolojan ne-a declarat aseară târziu, la ora 23:00, că în alegerile europene, PNL a obţinut în Oradea doar circa 15%, conform numărătorii paralele a PNL! Foarte puţin, pentru un primar ales din primul tur, în 2012. „Suntem la 15% pe municipiul Oradea. Pe primul loc este ori UDMR, ori PSD”, a anunţat şeful PNL Oradea.
Bolojan exclude USL
„Pe urban, PNL ar trebui să fie pe locul 3, la distanţă, aproape de Mircea Diaconu. Scorul putea să fie mai bun, în mod evident. La nivel de ţară, vom vedea, mâine vor fi luate nişte decizii”, ne-a mai transmis primarul Bolojan. Acesta exclude varianta oferită de premierul Ponta, de refacere a USL. „O variantă de refacere a USL este exclusă. PNL trebuie să constituie, într-adevăr, alternativa la PSD. Trebuie refăcute forţele de dreapta, pentru sănătatea Statului Român”, opinează primarul Oradiei, cu jumătate de an înainte de alegerile prezidenţiale.
Nici la PDL Bihor, atmosfera nu era una fericită. Preşedintele PDL Bihor, Gavrilă Ghilea, spera ca filiala judeţeană să depăşească scorul naţional al PDL, estimat la 12%.
După aflarea exit-poll-urilor de la ora 21, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, se arăta foarte mulţumit. Mang transmitea că şi la nivel judeţean, lucrurile arată “foarte bine” pentru PSD. Înainte de scrutin, PSD Bihor îşi propusese minimum 25%.
Alegeri fără priză
Alegeri fuseseră liniştite, dar de interes relativ mic, în Bihor. Scrutinul european nu a prins în rândul alegătorilor din România, chiar dacă de rezultatul alegerilor europarlamentare depinde felul în care va fi condusă Uniunea Europeană în anii care vin. Bihorul s-a aflat în media naţională ca prezenţă la urne.
Asociaţia Pro Democraţia a avut două echipe cu care a monitorizat alegerile din Bihor. S-au vizitat secţiile de votare din Ţara Beiuşului, din zonele Salonta, Aleşd, Ceica, dar şi din Oradea – Băile Felix. „Au fost sate în care nu s-a cerut deloc urna mobilă, deşi populaţia este îmbătrânită. Este prima dată când observăm o aşa situaţie. Am mers în zonele cu probleme sociale, deoarece ştiam că acolo sunt mai mari şanse pentru o mobilizare electorală ce depăşeşte latura legală. Dar nu am observat aspecte de acest gen. Nu am observat tensiuni în secţiile de votare, precum în alte dăţi. Efectiv, doar se aşteptau alegătorii. Nu au fost tulburări. Poate că un factor a fost lipsa dezbaterii din plan naţional. Aceste alegeri nu au semănat deloc cu alegerile locale şi parlamentare din 2012”, ne-a declarat Adrian Simon, vicepreşedinte al Asociaţiei Pro Democraţia la nivel naţional.
Turişti electorali… legali
Biroul Electoral Judeţean a suplimentat buletinele de vot în secţiile de votare din Băile Felix şi Nojorid. Către cele două secţii au fost redistribuite buletine de vot nefolosite din alte secţii de votare, din zonă. În Nojorid cu 100, iar în Băile Felix s-au primit 428 de buletine de vot în plus, la secţia de votare nr. 552, amenajată în Grădiniţa Albă ca Zăpadă. Aici, au votat turiştii din Băile Felix, pe lista suplimentară. Până la ora 18, votaseră pe lista permanentă 120 de localnici, iar pe cea suplimentară, 500 de persoane. Au votat mai ales persoane născute în anii ‘30 şi ‘40 şi au venit chiar şi alegători în scaun cu rotile, ne-au transmis preşedintele secţiei, Ioan Măduţa şi colegii săi din comisia secţiei de votare. La această secţie de votare, au fost şi persoane care ar fi vrut să voteze cu copia după buletin, cu paşaportul sau chiar cu mâna în buzunar, fără niciun act la purtător!
„Schimbăm conducerea. Dacă vor face treabă acolo, la Parlamentul European? Depinde cine va merge. Important este să fie corecţi şi cinstiţi, să lupte pentru ţara noastră, pentru poporul român”, ne-a declarat la ieşirea de la urne Nicolae David, un alegător din Bacău, aflat în Băile Felix.
Un cuplu din Botoşani, Vasilică şi Hareta Cântec, se îndrepta hotărât spre secţia de votare. „Nu cunoaştem candidaţii, însă ştim că este vorba despre despre alegeri europarlamentare”, ne-a declarat Vasilică Cântec, transmiţându-ne că este hotărât şi ştie cu cine va vota. Localnicul Traian Opriş ne-a transmis că votează cu şi pentru tineri. Opriş era convins că pe buletinul de vot sunt şi candidaţi capabili să facă treabă la Bruxelles.
Să negocieze cu UE!
La Şcoala nr. 11 de pe strada Moldovei din Oradea au fost amenajate opt secţii de votare, secţiile 99 – 106, astfel încât în şcoala a fost plină şi în ziua de duminică! Până în jurul orei 19, la secţia de votare 101 votaseră doar 250 de persoane, deşi pe listă fuseseră înscrişi 1.278 de alegători, ne-a transmis preşedinta secţiei, Delia Bulzan. Într-o altă sală de clasă, la secţia de votare 103 se prezentaseră 307 de alegători, din cei 1.582 înscrişi pe listă. Dacă în secţia de votare Felix, „grosul” alegătorilor au fost pensionarii veniţi la tratament în Băi, la secţia nr. 103 de pe Moldovei doar nouă persoane votaseră pe lista suplimentară. Adică membrii comisiei secţiei de votare…
La ieşirea de la urne, orădeanul Mihai Toma ne-a declarat că a votat cu gândul pentru „un trai mai bun”. Despre trimişii României la Bruxelles, alegătorul crede că „pot face mai mult. Vă dau un exemplu. În agricultură au negociat atât de greşit, încât sprijinul pentru agricultură la noi în ţară este de 100 şi ceva de euro, iar în alte părţi, 300 sau chiar 500 de euro. În atragerea fondurilor, să-i influenţeze pe cei care fac programe pentru atragerea de fonduri”. Ana Rogojan crede că aleşii ar trebui să fie patrioţi: „Dacă noi avem bunăvoinţă şi încredere în dânşii, şi dânşii trebuie să meargă cu încredere şi să lupte pentru poporul român”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!