Potrivit informațiilor, reprezentații AJVSP au fost sesizați despre ce se întâmplă în jurul orei 23:00 de către pescarii care se aflau în zonă și care au sărit primii în ajutorul braconierului.
[eadvert]
”A fost o acțiune de braconaj în urma căreia o persoană și-a pierdut viața. Nu știm cu exactitate ce s-a întâmplat deoarece când am ajuns noi la ora 00:00 barca era trasă la mal. În barcă se aflau 250 metri de plasă monofilament, interzisă prin lege” a declat Sorin Bronț, directorul AJVPS.
A doua acțiune de braconaj în această saptămână în zonă
De asemenea, reprezentanții AJVPS transmit ca este a doua acțiune de braconaj piscicol în acea zonă din săptămâna aceasta.
Potrivit unor surse, barca tânărului s-a răsturnat din cauza greutății prea mari, fiind plină cu pește și plasă monofilament.
Ce spun polițiștii bihoreni
„În urma primelor investigații efectuate, polițiștii Secției nr. 5 de Poliție Rurală Oradea îl bănuiesc pe tânărul de 21 de ani că, în intervalul orar 19.00 – 21.00, împreună cu un alt tânăr de 19 ani, din comuna Țețchea, județul Bihor, ar fi pescuit în apele râului Crișul Repede, în barajul din localitatea Fughiu, cu două plase tip setcă monofilament”, a declarat purtătorul de cuvânt IPJ Bihor, comisar-șef Alina Fărcuța.
Polițiștii au găsit plasele monofilament care aveau lungimea de 150 de metri și 100 de metri, dar și captura celor doi și au fost ridicate în vederea investigațiilor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!