În urma necropsiei, medicii legiști au descoperit că plămânii și inima tânărului erau afectate în urma unei viroze respiratorii. Specialiștii au prelevat probe pentru efectuarea unor examinări suplimentare în urma cărora urmează să se stabilească și cauza exactă a decesului.
Părinții și-au descoperit băiatul inconștient la scurt timp după acesta a spus că se simte rău. Tânărul era afectat de o viroză, însă nimeni nu se aștepta la un deznodământ atât de crunt.
Deși au sunat de îndată la 112, iar tânărul a fost preluat de un echipaj din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bihor, medicii nu l-au mai putut salva. În ciuda eforturilor personalului medical, care l-au resucitat aproximativ o oră, Ștefan a decedat. Cazul este cu atât mai șocant cu cât tânărul nu avea probleme medicale.
Colegiul Iosif Vulcan din Oradea, unde Ștefan era elev în clasa a XI-a, a fost în doliu vineri.
http://www.bihon.ro/socant-stefan-fiul-directorului-de-ingrijiri-de-la-spitalul-municipal-a-murit-la-doar-17-ani/2004834
Citiți principiile noastre de moderare aici!