Pacienta accidentată luni, la ieşirea din Diosig nu mai e intubată şi e conştientă. De dimineaţă, pacienta a fost supusă unor investigaţii de specialitate.
E posibil ca în cursul acestei zile sau miercuri, tânăra gravidă să fie transferată la secţia de neurochirurgie. Ieri nu se punea problema vreunei intervenţii neurochirurgicale, dar are nevoie de îngrijiri speciale.
După cum Bihon.ro informa luni, sarcina pacientei, de 26/27 săptămâni nu s-a oprit din evoluţie. La consultul de specialitate de ieri, efectuat de dr Samuel Geza, fătul era viu, iar azi urmează ca sarcina pacientei să fie din nou examinată.
Amintim că ieri, la Diosig, un tragic accident s-a soldat cu decesul unei fetiţe de un an şi trei luni, cu rănirea gravă a mamei sale (tânăra însărcinată) şi a altor doi oameni. Toţi aceştia se aflau într-o maşină Fiat şi au fost loviţi de o autoutilitară condusă de un tânăr de 24 de ani, din Roşiori.
[related-post post_id=”1950119″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!