[eadvert]
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat luni o acțiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Oradea, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, anunță Poliția Română.
„Astfel, polițiștii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeași localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy. Ca urmare a constatării tehnico-științifice efectuată de către specialiștii Laboratorului de Analize și Profil al Drogurilor Cluj-Napoca, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de comprimate are ca substanță activă MDMA, drog de mare risc”, potrivit comunicatului IGPR.
Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare au luat marți măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de persoana în cauză, ulterior aceasta fiind prezentată unui judecător de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile. sursa: Mediafax
Trimite articolul
XLegea este mult prea blinda in combaterea celor care comercializeaza substantele psihoactive. Pedeapsa ar trebui sa fie extinsa intre cinci si zece ani de inchisoare cu executare fara reduceri penibile asa cum se practica in prezent.
Daca legea nu este suficient de aspra nu vom avea niciodata o sansa de a eradica aceasta activitate.
Cei care profita material nenorocind viata semenilor lor nu merita iertare si blindete din partea societatii care plateste costul
sub toate aspectele ( vezi faptele de violenta, crimele, abuzarea minorilor, accidentele de circulatie etc, etc etc )