Joi, 21 septembrie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului Rutier Salonta au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 21 de ani, din municipiul Salonta, bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
„La 14 septembrie, în jurul orei 1:30, pe strada Piața Libertății din municipiul Salonta, acesta a fost depistat de polițiștii salontani în trafic, în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării preliminare de drog, al cărei rezultat a fost pozitiv, există suspiciunea că ar fi consumat substanțe cu efect psihoactiv.
[eadvert]
Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii prezenței în organism a substanțelor cu efect psihoactiv”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Polițiștii rutieri salontani continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta.
Beat la volan
Joi, 21 septembrie, la ora 7:58, pe strada Pandurilor din Beiuș, polițiștii de ordine publică beiușeni au depistat în trafic un bărbat de 54 de ani, din comuna Hălmagiu, județul Arad, în timp ce conducea o mașină, având o concentrație alcoolică de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Biroului Rutier Beiuș”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Citiți principiile noastre de moderare aici!