„Duminică, 12 februarie, în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de doi tineri, de 18 și de 14 ani, ambii din localitatea Rontău, județul Bihor, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, comisar șef, Alina Fărcuța.
Din cercetările efectuate de polițiștii bihoreni, a reieșit că, pe 11 februarie, în jurul orei 4:15, cei doi tineri ar fi acostat, din spate, un orădean de 66 de ani. Prin agresiune, cei doi tineri, sunt bănuiți că i-au furat borseta bărbatului de 66 de ani, în care se afla un portmoneu cu aproximativ 5.000 de lei.
[eadvert]
Alți doi tineri, de 19 și 16 ani, din localitățile Ineu și Rontău, sunt bănuiți de comiterea de infracțiunii de tăinuire, că ar fi primit o parte din banii furați de la orădeanul de 66 de ani, știind că aceștia proveneau din săvârșirea unei infracțiuni.
„Luni, 13 februarie, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe tânărul de 18 ani, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele tânărului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, a mai transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Polițiștii orădeni continuă cercetările pentru documentarea întregului eveniment și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!