Poliţiştii au fost sesizaţi miercuri,prin apelul de urgenţă 112 de o tânără de 19 ani, angajată a unei societăţi comerciale din Municipiul Oradea că, în timp ce se afla la serviciu în incinta unei săli de jocuri din Oradea, aparţinând respectivei firme, în punctul de lucru a intrat un tânăr necunoscut, cu faţa acoperită. Femeia a relatat că tânărul a folosit asupra sa un spray iritant lacrimogen şi i-a solicitat să-i pună la dispoziţie încasările, însă, în momentul în care angajata a fugit afară din local, suspectul a părăsit societatea fără a sustrage vreun bun sau alte valori.
La faţa locului s-au deplasat cu operativitate poliţiştii Biroului de Ordine Publică, cei ai Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanelor din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi poliţiştii Serviciului Criminalistic. Acţionând cu maximă operativitate, la mai puţin de 10 minute de la comiterea faptei, agenţii orădeni de siguranţă publică şi patrulare au reuşit identificarea suspectului ca fiind C.T.R.G., de 20 de ani, din localitatea bihoreană Husasău de Criş, acesta fiind depistat în trafic, într-un autoturism, în imediata proximitate a locului faptei.
În recunoaştere
La cercetări poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Persoanelor au stabilit că, în aceeaşi seară, suspectul a frecventat localul în calitate de client, împreună cu un alt tânăr, identificat ca fiind C.I., de 22 de ani, consătean al său, care a fost de asemenea depistat de poliţişti în acelaşi autoturism în care a fost identificat şi primul suspect. Poliţiştii au stabilit că, în timp ce tânărul de 20 de ani a intrat în local şi a încercat să obţină încasările firmei din ziua respectivă, cel de-al doilea, care a şi pus la cale comiterea faptei, a stat afară pentru a asigura paza şi scăparea în cazul în care ar fi fost. Ambii au fost reţinuţi în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Bihor pentru o perioadă de 24 de ore, iar joi au fost prezentaţi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de tâlhărie. Magistraţii au luat faţă de aceştia măsura preventivă de interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
V.T
Talharie la o sala de jocuri mecanice in Oradea
Citiți principiile noastre de moderare aici!