Activitatea face parte din proiectul „Tabere care schimbă vieţi”.
„Tabăra se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 9 şi 18 ani, proveniţi cu precădere din familii defavorizate sau dezorganizate, orfani din Oradea şi judeţul Bihor. Copiii vor avea ocazia să se bucure de o săptămână în munţii Apuseni, în localitatea Boga. Ne dorim ca prin această tabără să schimbăm vieţile unor copii care nu au posibilitatea de a se bucura de avantajele unei săptămâni recreative şi educative, prin oferirea unei experienţe unice. Credem că aceşti copii vor fi mai fericiţi şi mai împliniţi datorită experienţelor noi, a afecţiunii pe care o vor primi şi a relaţiilor de prieteni pe care le vor dobândi în cadrul taberei. Astfel, ei se vor întoarce în familiile lor cu o atitudine mai pozitivă şi cu valori adevărate”, a spus Anca Suciu, coordonatoarea acestui proiect.
Donaţii
Potrivit acesteia, tabăra va începe în 30 iulie şi se va încheia în 27 august. Copiii vor pleca în tabără în serii (câte 50 de copii/serie).
Ei vor avea parte de activităţi instructiv-educative, activităţi recreative şi ateliere de creaţie.
De proiectul Fundaţiei Comunia s-au bucurat, de la iniţierea lui şi până în prezent, peste 1.400 de tineri, în 28 de serii de tabere.
„Costul taberei pe copil este de 300 de lei, pe o perioadă de şapte zile.Cetăţenii care doresc, pot să ne sprijine în organizarea acestei tabere prin donarea a diverse bunuri ori materiale sau să ne susţină financiar. Donaţia se poate face la Fundaţia Comunia (Str. Sfântul Ladislau, nr. 7) sau în contunl deschis la Banca Unicredit Ţiriac Oradea, cont RO52BACX0000003007196000”, a informat Anca Suciu.
Mai multe detalii despre această tabără se pot afla la numărul de telefon: 0741.013.072 sau 0359. 464.454 sau la adresa de email: anca.suciu@comunia.ro.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!