Tema de studiu propusă a fost cartea lui Mircea Cărtărescu, „Enciclopedia zmeilor”, o carte care se concentrează pe dragonii din folclorul românesc și include zece povești despre dragoni. Coordonaţi de Sebastian Bărbălan, copiii au avut parte în cadrul taberei de cursuri de teatru, dicţie şi lectura unui text la prima vedere „Cartea Roşie” de Carl Gustav Jung.
Programul a urmărit dezvoltarea cunoașterii de sine, a încrederii în sine și în ceilalți, precum și dezvoltarea altor competențe individuale și sociale. Pe lângă jocuri de şah sau şedinţe de pescuit, copiii au fost în excusie la Şuncuiuş, unde au vizitat peşterile Unguru Mare şi Unguru Mic. N-a lipsit mişcarea ecologică în roua dimineţii şi nici activităţile gospodăreşti în care fiecare s-a implicat la spălatul vaselor, gătit cu multe legume şi curăţenie. Tabăra a fost vecină cu o fermă de animale, copiii familiarizându-se cu capre, raţe regale, găini, un cal şi o văcuţă.
[eadvert]
Prin activităţile desfăşurate în cadrul taberei s-a urmărit dezvoltarea personalităţii şi a încrederii în sine, dezvoltarea creativităţii, a simţului de responsabilitate şi a gândirii pozitive, trecerea peste limitele reale sau imaginare. De asemenea s-a pus accent pe educaţie ecologică şi lucru în echipă.
Urmatoarele tabere se vor organiza în: 6-11 august, 20-25 august, 3-8 septembrie. Locurile în tabără se completează după regula „primul sosit, primul servit”. Cazarea se face în regim camping. Mai multe detalii se pot găsi pe www.experimentteatruclandestin.com.
Citiți principiile noastre de moderare aici!