„De ce avem nevoie de trezorerie în era internet bankingului?! E o structură administrativă inutilă”, susţine Szabo Odon. UDMR-istul isistă şi pe necesitatea informatizării sistemului public. Banii astfel economisiţi, i-ar cheltui pentru rezolvarea problemelor sociale ale comunelor dar insistă şi pentru asigurarea de finanţare centrelor de permanenţă.
Consultare publică
Politica este cea mai rapidă şi facilă cale de afirmare. Dobândirea unei locuinţe sau a unui loc de muncă sunt obiectivele cele mai greu de obţinut. Munca pedagogilor de la sat nu e preţuită cum trebuie. Învăţământul în limba maternă (maghiară) e cel mai bine să fie organizat în şcoli cu predare exclusiv maghiară. Acestea sunt câteva dintre opiniile care au obţinut cele mai multe adeziuni în cadrul unei consultări publice organizate de Szabo Odon în colegiul 2, unde candidează pentru un post de deputat.
„Sunt zece tematici pe care s-a cerut opinia oamenilor. Am încercat să contactez 8.000 de persoane, cel puţin atâtea scrisori am trimis”, spune politicianul. Temele abordate ţin de cultură, învăţământ, tineret, sport, economie, agricultură, sănătate, social şi eclesiastic. Pe baza răspunsurilor primite s-au organizat cinci întâlniri tematice la Sălard, Tămăşeu, Borş, Diosig şi Săcuieni, la care au participat persoane de specialitate pe fiecare dintre domeniile abordate. „S-au conturat idei foarte bune, care pot fi propuse ca proiecte legislative dacă voi ajuge deputat în Parlamentul României”, se angajează Szabo Odon.
Din studiul candidatului mai reiese ca majoritatea respondenţilor fac aerobic dar, dacă ar avea condiţii materiale potrivite, ar prefera înotul, că principalele probleme sociale ale comunităţilor sunt lipsa locurilor de muncă, îmbătrânirea, singurătatea sau subcalificarea şi că soluţiile cele mai agreate sunt îngrijirea la domiciliu, noi grădiniţe, creşe şi asistenţa socială.
Partide şi reprezentare
La întrebarea „ce părere aveţi că sunt mai multe partide maghiare” cei mai mulţi au răspuns că nu e o idee bună, că e rău ca ar putea ca niciunul să nu ajungă în Parlament, 34% au spus că e rău dar necesar şi 22% că e o idee bună. O altă întrebare cu utilitate politică evidentă se este „unde credeţi că e cel mai important să fie reprezentată comunitatea maghiară”. Majoritatea respondenţilor văd esenţială prezenţa maghiarilor în consiliile locale, în Parlament şi în consiliile judeţene. Scade importanţa reprezentării maghiarilor în Parlamentul European, guvern şi-n parlamentul maghiar.
„Dezbaterile au fost unele dintre cele mai reuşite momente din campanie”, crede politicianul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!