Orădeanca a concertat alături de iubitul său Andras Kallay-Saunders.
Este primul concert pe care tânăra artistă l-a ţinut „acasă” după ce a fost desemnată „Vocea Anului” în Ungaria.
Manifestarea a început cu recitalul lui Andras Kallay-Saunders, fost concurent la competiţia Megastar. Acesta a interpretat câteva dintre piesele pe care le-a cântat în timpul concursului, dar şi piese din repertoriul internaţional (Killer, Ain t No Sunshine)
Programul a continuat, apoi, cu recitalul susţinut de Renata Tolvai. Orădeanca a cântat piese de pe primul său album, dar şi piese cu care a făcut senzaţie la concursul care a făcut-o celebră (Fever, Proud Mary, Crazy aerosmilth, Poker face, I m your baby, Crazy in love, Only girl, The show must go on, Mindic az a perc, Single ladies etc.)
Spectacolul s-a încheiat cu un duet: Renata şi Andras. Este vorba de piesa „Endless love” din repertoriul Dianei Ross şi a lui Lionel Richie. Cei doi au primit aplauze furtunoase, atât pentru concertul pe care l-au susţinut, cât şi pentru sărutul pătimaş pe care şi l-au oferit de pe scenă.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!