Numai până în 16 decembrie 2009, ora 12:00, se mai pot depune proiecte pentru domeniul major de intervenţie 3.2 – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii serviciilor sociale, Axa prioritară 3 – Îmbunătăţirea infrastructurii sociale. Până în acest moment, în Transilvania de Nord pentru acest domeniu au fost depuse 35 proiecte, care solicită finanţare nerambursabilă de 19,27 milioane euro. „Această sumă reprezintă 161% faţă de alocarea financiară regională pe perioada 2007-2013 pentru acest domeniu, care este de numai 11,79 milioane euro”, a precizat Andreea Atanasiu, expert comunicare în cadrul DAR Nord – Vest. Trei proiecte sunt deja în implementare pe acest domeniu.
Suspendare
„Acesta este cel de-al cincilea domeniu major de intervenţie care va fi suspendat în regiunea noastră de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional (AMPOR) – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, din cauza faptului că sumele solicitate le-au depăşit cu mult pe cele alocate”, a declarat Andreea Atanasiu. Celelalte patru domenii deja suspendate sunt 2.1 – Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane – inclusiv construcţia sau reabilitarea şoselelor de centură, 5.1. – Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural, crearea şi modernizarea infrastructurii conexe, 3.4. – Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă şi 3.1. – Modernizarea sau echiparea infrastructurii serviciilor de sănătate.
Simona Albinaru
Citiți principiile noastre de moderare aici!