Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, din care face parte şi Bihorul, anunţă suspendarea, de către Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional – Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a depunerilor de proiecte pentru domeniul major 5.2. Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice, în Transilvania de Nord. Suspendarea intră în vigoare din data de 25 februarie 2010, începând cu ora 12.
„În cadrul celor două cereri de proiecte lansate pentru acest domeniu major de intervenţie, în 2008 şi, respectiv, 2009, au fost depuse la ADR Nord-Vest un total de 21 de proiecte de infrastructură de turism, dintre care 4 au fost respinse, iar pentru 3 dintre ele se vor semna curând contractele de finanţare”, ne-a declarat Andreea Atanasiu, expert comunicare ADR Nord-Vest.
Finanţări
Proiectele depuse până în acest moment solicită, în total, finanţare nerambursabilă de 58 milioane Euro, care reprezintă 209% faţă de alocarea regională pentru perioada 2007-2013 pentru Transilvania de Nord. Prin domeniul major 5.2. „Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice”, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, Programul Operaţional Regional, se vor finanţa proiecte care vizează amenajarea obiectivelor turistice naturale, valorificarea potenţialului turistic montan, dezvoltarea turismului balnear, crearea, reabilitarea şi extinderea infrastructurii de agrement.
„Solicitanţii potenţiali pentru domeniul 5.2. au putut fi autorităţile publice locale (APL), parteneriate constituite între unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, IMM -uri, parteneriate constituite între APL şi ONG-uri.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!