Luni Curtea de Apel Oradea va analiza contestaţiile înaintate de cei patru inculpaţi faţă de care Tribunalul Bihor a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Decizia judecătorilor de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel va fi definitivă.
Reamintim că, miercurea trecută, Tribunalul a admis propunerile DIICOT Oradea privind arestarea preventivă a suspecţilor Lucia Roşca, Sergiu George Ardelean, Ionuţ Lucian Berche şi Radu Matiuţ.
Cei patru sunt cercetaţi în cadrul unui dosar în care au fost audiate, marţea trecută, 12 persoane. Printre cele 12 persoane s-a numărat şi un fost consilier local din comuna Sântandrei, Mihai Gabor, care, după audiere, le-a declarat ziariştilor că este nevinovat.
Comunicatul DIICOT
Astfel, pe 30 septembrie, Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Oradea, împreună cu poliţiştii BCCO Oradea şi ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au efectuat cinci percheziţii în locaţiile în care tinere, printre care şi minore, erau obligate să se prostitueze în folosul membrilor grupării.
Din materialul probatoriu administrat, rezultă că, în anul 2012, trei suspecţi ar fi constituit grupul infracţional organizat în scopul săvârşirii infracţiunilor de proxenetism şi trafic de minore, grupare la care au aderat şi alte persoane. Grupul, format din peste zece persoane, era organizat pe paliere, fiecare membru având un rol bine determinat.
Iniţiatorii grupului au închiriat mai multe locaţii în Oradea, unde au cazat victime majore şi minore (trei în vârstă de 16 ani şi una în vârstă de 17 ani) cărora le-au înlesnit practicarea prostituţiei. Pentru racolarea clienţilor, tinerele au fost dotate cu telefoane mobile ale căror numere de apel au fost publicate în ziare locale, la rubrica Matrimoniale. Uneori, sub pază strictă, victimele erau duse în alte locaţii (hoteluri) pentru a se prostitua.
Pentru cazurile în care clienţii deveneau violenţi sau refuzau să plătească tariful pentru serviciile sexuale prestate, alţi membri ai grupării interveneau pentru asigurarea protecţiei tinerelor sau pentru a-i determina pe clienţi să plătească.
Citiți principiile noastre de moderare aici!