Sâmbătă, poliţiştii din Valea lui Mihai l-au prins în flagrant pe localnicul V.K.(43 ani), după ce tocmai a sustras aproximativ 100 de ţăruşi din lemn din via unui concitadin. Prejudiciul a fost recuperat de agenţii de siguranţă publică din Valea lui Mihai şi restituit proprietarului. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectului. Şi poliţiştii Biroului de Ordine Publică Urban din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea l-au depistat pe M.J.(37 ani), din Valea lui Mihai, faţă de care au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Acesta este suspectat că ar fi intrat pe uşa închisă, dar lăsată neasigurată, într-un imobil din municipiul Oradea şi ar fi sustras o borsetă cu acte şi produse cosmetice, lăsată nesupravegheată. Prejudiciul a fost recuperat de poliţiştii orădeni, iar cercetările în cauză continuă.
Biciclete, cupru şi altele
Tot sâmbătă, agenţii de ordine publică orădeni l-au depistat pe K.T.(45 ani), din Oradea, faţă de care au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cel în cauză este bănuit că, ar fi sustras din faţa unui magazin din Oradea, o bicicletă lăsată de proprietar nesupravegheată şi neasigurată. De asemenea, agenţii orădeni de ordine publică l-au depistat şi au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale împotriva lui T.D.(46 ani), din Oradea, suspectat că ar fi sustras tablă din cupru din incinta unei societăţi comerciale orădene. Prejudiciul a fost recuperat, iar cercetările în cauză continuă. În aceeaşi zi, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea le-au depistat şi pe orădencele B.C.(27 ani) şi C.F.(23 ani), suspectate că ar fi sustras diverse produse alimentare din incinta unui magazin din Oradea. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigare a Infracţiunilor contra Patrimoniului din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea. Şi pe D.J. nr. 767/B, în Tăşad, poliţiştii Secţiei nr. 5 de Poliţie Rurală Oradea i-au depistat pe M.S.(30 ani) şi H.T.(38 ani), ambii din Toboliu, în timp ce transportau cu o autoutilitară cinci metri steri de material lemnos de esenţă fag, fără acte de provenienţă. „Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi predat la Ocolul Silvic Oradea, iar cei doi au fost sancţionaţi contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 lei fiecare” precizează comisar Alina Dinu, purtător de cuvânt al IPJ Bihor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!