Luni, poliţiştii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de V.B.C. (18 ani), din Sânmartin, P.A. (20 ani) şi P.P. (22 ani), ambii din comuna Sagna, judeţul Neamţ, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Cei trei sunt suspectaţi că, în cursul zilei de luni, ar fi sustras prin efracţie, dintr-un autoturism parcat pe o stradă din Oradea, un detector radar, două încărcătoare de telefon mobil şi altă aparatură electronică, provocând un prejudiciu de 1.500 lei. Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţiştii orădeni, iar cercetările în cauză continuă.
Alte trei suspecte prinse
Tot luni, poliţiştii din Lunca le-au depistat pe T.L. (30 ani), T.M. (24 ani), ambele din Vaşcău şi pe T.S. (24 ani), din Tarcea. Cele trei sunt suspectate că, în ziua precedentă, ar fi pătruns într-o locuinţă din Şuştiu şi ar fi încercat să sustragă diverse bunuri de valoare, însă, în momentul în care au fost surprinse de către partea vătămată, au părăsit în grabă imobilul. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii din Lunca, s-a stabilit că două dintre suspecte, T.M. şi T.S., sunt bănuite că în decembrie 2009 ar fi pătruns într-o altă casă din localitate, de unde ar fi sustras diverse bunuri în valoare de 2.000 lei. Cercetările sunt continuate de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Lunca pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a suspectelor.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!